Marea Neagră rămâne teatrul preferat al revizionismului rusesc. Cum luptă NATO, după summitul de la Madrid

Data:

Un nou document strategic al NATO – denumit, pe scurt, Conceptul Strategic – a fost făcut public în urma summitului de la Madrid al alianței, care a avut loc la finalul lunii iunie. În acest context, PressHUB a invitat expertul în securitate Octavian Manea să explice, pentru publicul larg, care sunt principalele schimbări de paradigmă ale NATO și ce aduce nou acest document.

Octavian Manea face parte din echipa Centrului pentru Securitate, Diplomatie și Strategie (CSDS), găzduit de Universitatea Liberă din Bruxelles (VUB), și este specializat în probleme de securitate euroatlantică. Manea publică frecvent în Revista 22 și în Cronicile Curs de Guvernare.

Principalele declarații ale lui Octavian Manea

În august anul trecut, imaginea „iconică” a ultimului soldat american care părăsea aeroportul internațional din Kabul făcea înconjurul lumii. Câteva luni mai târziu, în februarie 2022, același militar se afla în fruntea primelor unități americane ajunse în Polonia, pe aeroportul din apropierea graniței cu Ucraina.

Summitul de la Madrid consacră intrarea NATO într-o nouă paradigmă strategică, într-un alt ciclu geopolitic, unul marcat de revenirea „competiției strategice” dintre marile puteri.

The Euro-Atlantic area is not at peace” – este o descriere succintă a mindsetului în care operează NATO pentru următorul deceniu.

Rusia este percepută drept cea mai importantă amenințare pentru pacea și securitatea spațiului euro-atlantic.

Deși se concentrează pe amenințarea imediată, pentru prima dată într-un astfel de document apare bine conturată și umbra chineză.

În ultimele luni, pe fondul războiului din Ucraina, liderii politici ai NATO au preferat să țină forțele navale NATO departe de Marea Neagră, pentru a nu escalada suplimentar un context și așa extrem de volatil.


PressHUB: Cum s-a schimbat strategia NATO față de cea precedentă, de acum zece ani?

Octavian Manea: Cu siguranță cea mai importantă dimensiune ține de clarificarea direcției strategice și acest lucru se întâmplă pe fondul transformării fundamentale a ecosistemului operațional al alianței.

Nu mai vorbim de lumea anilor ’90, de „sfârșitul istoriei” când preocupările majore țineau nu de o Rusie resurgență și revizionistă, cât de îndiguirea lui Slobodan Milosevici și operațiunile de menținere a păcii în fosta Iugoslavie.

Războaiele etnice care puteau contamina spațiul Europei Centrale și de Est, aflat în faza timpurie a consolidării democratice, și care puteau destabiliza zona euro-atlantică prin eventualele consecințe erau percepute atunci că fiind principala amenințare.

Citește și: De ce ar trebui politicienii să participe la Pride?

În egală măsură, nu ne mai aflăm prioritar pe coordonatele lumii post 9/11, când terorismul, insurgențele islamiste, statele falimentare obligau NATO să se concentreze pe operațiuni de contrainsurgență și stabilizare postconflict, investind totodată într-o serie de eforturi non-militare care țineau de construcția statului și consolidarea capacității instituționale interne.

Aceasta din urmă este lumea în care se naște precedentul Concept Strategic al NATO, adoptat la Lisabona în noiembrie 2010.

Pentru context, să amintim doua lucruri. Cu un an înainte, în decembrie 2009, președintele Barack Obama anunța infuzia a 20.000-30.000 de militari în Afganistan („the Afghan surge”) în încercarea de a revitaliza campania ISAF (International Security Assisstance Force), probabil cea mai complexă operațiune din istoria NATO. Doi ani mai târziu, în martie 2011, NATO intervenea în Libia împotrivă forțelor lui Gaddafi.

Aș insista un pic pe simbolismul afgan, pentru că rămâne sugestiv pentru recalibrarea strategică și operațională pe care o vedem în prezent la nivelul NATO.

În august anul trecut, imaginea „iconică” a ultimului soldat american care părăsea aeroportul internațional din Kabul făcea înconjurul lumii. Câteva luni mai târziu, în februarie 2022, același militar se afla în fruntea primelor unități americane ajunse în Polonia, pe aeroportul din apropierea graniței cu Ucraina.

Este vorba de generalul Chris Donahue, comandantul Diviziei 82 aeroportutate, și care se află acum în avangarda consolidării Flancului Estic.

Ulterior, pe fondul agresiunii din Ucraina, prezența militară americană din Europa va crește până la 100.000 de militari, o suplimentare de 20.000 față de nivelul de dinainte de 24 februarie 2022.

Pe scurt, summitul de la Madrid consacră intrarea NATO într-o nouă paradigmă strategică, într-un alt ciclu geopolitic, unul marcat de revenirea „competiției strategice” dintre marile puteri, de proliferarea revizionismului teritorial, dar și de posibilitatea războiului convențional de mare intensitate așa cum ne arată agresiunea rusă împotrivă Ucrainei.

Deciziile summitului pregătesc NATO pentru o lume care se apropie structural de trăsăturile primului Război Rece și unde accentul cade pe un repertoriu operațional mai degrabă familiar, adânc înrădăcinat în memoria instituțională primară a organizației precum apărare colectivă, descurajare, „apărare înaintată” pe linia de contact cu adversarul. Din această perspectivă este o revenire acasă a alianței, pe un teren cunoscut și pentru tipul de provocări pentru care a fost inițial creată.

Concret, care sunt noutățile asumate de NATO în conceptul strategic?

Întregul document stă sub semnul Ucrainei, al stării de război, al schimbării de paradigmă și al concluziei că un atac asupra suveranității și integrității teritoriale a statelor membre NATO, în definitiv normele etalon ale ordinii internaționale, nu poate fi exclus.

Pe scurt, „the Euro-Atlantic area is not at peace” – este o descriere succintă a mindsetului în care operează NATO pentru următorul deceniu.

Tipul de mediu operațional care transpare din lectura Conceptului Strategic a fost în mare măsură anticipat de principalele documente strategice ale administrației Trump, deopotrivă National Security Strategy (NSS, 2017) și mai ales National Defense Strategy (NDS, 2018).

Ambele redactate sub coordonarea unor lideri militari cu cariere prestigioase, precum generalii H.R. McMaster sau Jim Mattis. Mesajul lor a fost acela că America și alianțele sale trebuiau să se pregătească pentru o lume competitivă, în care China și Rusia internalizaseră resentimente profunde față de actuala configurație a ordinii internaționale și investiseră în capabilitățile necesare pentru a pune sub semnul întrebării rețetele consacrate prin care America oferise până atunci securitate aliaților săi.

Pe scurt, decalajul miliar și tehnologic specific lumii unipolare care asigurase până nu foarte demult supremația Vestului se redusese semnificativ. În dimensiuni cheie ale competiției puterile revizioniste atinseseră praguri de paritate.

Textual, Rusia este percepută drept cea mai importantă amenințare pentru pacea și securitatea spațiului euro-atlantic.

Nu doar războiul împotrivă Ucrainei predispune NATO să îmbrățișeze acest diagnostic, dar și eficiența campaniilor de dezinformare și subminare a societăților occidentale, arsenalul deopotrivă militar și economic folosit pentru a-și atinge obiectivele coercitive și pentru a-și reconstitui propria sferă de influență geopolitică.

Rusia rămâne o amenințare hibridă, multidimensională, cu capabilități redutabile, care ar putea avea efect disruptiv asupra liniilor maritime de realimentare transatlantice (și de care depinde proiecția de putere americană în Europa), în timp ce altele sunt desfășurate în puncte cheie pentru a ține în șah mările adiacente Europei – Baltică, Neagră sau Mediterana.

Totodată, Conceptul Strategic operează într-o logică a „simultaneității strategice”.

Deși se concentrează pe amenințarea imediată, pentru prima dată într-un astfel de document apare bine conturată și umbra chineză. Aceasta din urmă este văzută ca o „provocare sistemică” pentru „interesele, securitatea și valorile” euro-atlantice, în special din perspectiva parteneriatului strategic ruso-chinez (se vede astăzi rolul pieței chineze în offset-ul efectelor sancțiunilor occidentale), dar și a intenției de a dezvolta „dependențe strategice” în sectoarele care definesc reziliența de secol XXI: lanțuri de aprovizionare, infrastructura critică, tehnologia viitorului, minerale rare și semiconductori. 

Citește și: Plimbare prin orașul unde se prinde harta în cui. Cum a străbătut Sighetu Marmației 30 de ani de libertate

De remarcat și premiera participării la un summit NATO a liderilor din Japonia, Australia, Noua Zeelandă și Coreea de Sud, state cu rol esențial în coaliția americană de descurajare a obiectivelor revizioniste chineze în spațiul Indo-Pacific, într-un moment în care viitorului Taiwanului este tot mai mult perceput printr-o potențială „lentilă ucrainiană”.

Acesta este cadrul în care NATO a lansat la Madrid o amplă agendă de regândire a întregii sale arhitecturi de descurajare, inclusiv a prezenței pe Flancul Estic, mergând dincolo de ceea am văzut ca răspuns la Crimeea.

În această categorie intră și grupurile de luptă desfășurate până în prezent și care vor avea o geometrie variabilă, scalabilă până la efectivele unei brigăzi acolo „unde și când este necesar”.

Aceeași geometrie variabilă se aplică și raportului dintre „prezența” efectivă și „realimentarea/ranforsarea” forțelor din prima linie.

În principiu Conceptul Strategic transmite un mesaj al transformării, al tranziției prezenței modeste care există pe Flancul Estic (și care avea mai degrabă un rol de „tripwire”, care să declanșeze o intervenție a grosului forțelor NATO) spre o formulă capabilă de „deterrence by denial”, care să demonstreze că obiectivele potențialului agresor sunt fie imposibil de atins, fie necesită costuri prea mari de suportat.

Nu în ultimul rând, este regândit pachetul de forțe de reacție rapidă menit să intervină în cazul unui scenariu de apărare colectivă: în prezent, aproximativ 40.000 de militari pot fi desfășurați în mai puțin de 15 zile.

Tinta este ca bazinul acestor forțe să crească până la 300.000 de militari (cu 100.000 care să fie desfășurați în 10 zile).

Rămâne de văzut dacă alianța (mai ales pilonul european) va reuși să implementeze un astfel de obiectiv ambițios. Istoricul forțelor europene de reacție rapidă nu este unul prea încurajator.

De ce NATO nu încurajează o flotă a sa la Marea Neagră? Cât de gravă este situația la Marea Neagră din perspectiva amenințării rusești?

Cel mai serios impediment ține de regimul juridic al Strâmtorilor, reglat prin Convenția de la Montreux (1936). Astfel, navele militare aparținând statelor non-riverane nu pot rămâne în Marea Neagră mai mult de 21 de zile. Desigur, o variabilă foarte importantă rămâne Turcia, o putere mai degrabă „palmerstoniană” și care în mod tradițional nu este favorabilă NATO-izării Mării Negre.

Formula preferată până anul trecut a fost cea a exercițiilor frecvente reunind forțe navale NATO (în special cele alocate grupului Standing Naval Maritime Group 2, care operează în Mediterana) și flotele statelor membre NATO riverane Marii Negre, la care se adaugă cele ale partenerilor Georgia și Ucraina. De exemplu, anul trecut forțele maritime ale NATO s-au aflat 104 zile în Marea Neagră (și 286 de zile în Marea Baltică).

În ultimele luni, pe fondul războiului din Ucraina, liderii politici ai NATO au preferat să țină forțele navale NATO departe de Marea Neagră, pentru a nu escalada suplimentar un context și așa extrem de volatil.

Cert este că spațiul Mării Negre rămâne teatrul predilect și preferat al revizionismului rusesc.

Este foarte probabil și motivul pentru care noua viziune NATO consacră Marea Neagră ca un spațiu de importanță strategică pentru alianță (alături de Balcanii de Vest).

Acest lucru s-a văzut deseori în ultimii ani – în Georgia 2008, prin anexarea Crimeii în 2014, blocarea Mării Azov și agresiunea împotriva Ucrainei din acest an.

Mai mult, a fost folosit ca o platformă de proiectare a puterii rusești în Mediterana (deopotrivă în Siria, pentru susținerea regimului Assad sau în zone din Libia). Capacitățile anti-acces și de interdicție regională desfășurate în Crimeea rămân o pârghie de intimidare redutabilă. La fel și cele 6 submarine din clasa Kilo dotate inclusiv cu rachete Kalibr.

Totodată, Flota Mării Negre are un rol central în menținerea blocadei economice împotriva Ucrainei cu efecte disruptive pentru piața alimentară globală.

Și totuși, Ucraina (prin recuperarea Insulei Șerpilor și scufundarea crucișătorului Moscova) ne-a arătat tuturor faptul că Marea Neagra este departe de a fi un „lac rusesc”.

De ce regiunea Mării Baltice a fost mai importantă pentru NATO decât regiunea Mării Negre? În contextul războiului din Ucraina, se va schimba acest decalaj?

Foarte probabil explicația ține de o geografie a vulnerabilității. Exista un consens la nivelul alianței potrivit căruia statele baltice sunt cele mai expuse teritorial (au graniță directă cu Federația Rusă), fiind totodată și cea mai greu de aparat parte a NATO.

De amintit în acest context și simulările făcute de RAND Corporation după 2014, care au constatat că lipsa de adâncime strategică a statelor baltice precum și raportul de forțe erau net în avantajul Rusiei.

Titluri senzaționaliste, chiar alarmiste, era rostogolite în media globală. De exemplu, ideea că trupele ruse ar fi putut ajunge în Tallinn și Riga în cel mult 60 de ore. Tot atunci președintele Estoniei (Tomaas Hendrik Ilves), un foarte bun și eficient comunicator, construia pe imaginarul Războiului Rece pentru a genera o discuție despre Pasul Suwalki, „poarta de realimentare” a statelor baltice de către NATO în cazul unei agresiuni rusești.

Totodată, agresiunea împotriva Ucrainei a scos în evidență importanța liniilor logistice, iar precaritatea acestora s-a văzut în primele zile ale războiului, când încercarea de blitzkrieg executat dinspre Belarus (unde fundația logistică a fost ca și inexistentă) a sfârșit prin a crea mai degrabă un ambuteiaj întins pe zeci de kilometri decât o forță redutabilă care să amenințe cu adevărat Kievul. 

Probabil nu este o întâmplare faptul că astăzi efortul principal al războiului este concentrat în Est, în Luhansk și Donețk, acolo unde liniile logistice (ancorate în profunzimea teritorială a Federației Ruse) sunt și cele mai puternice.

La prima vedere, războiul din Ucraina dar și deciziile asumate la Madrid par să creeze premisele reechilibrării.

Tehnic, în 2022 se definitivează procesul început la Varșovia în 2016 când era anunțată „prezența înaintată consolidată” (EFP) prin extinderea puzzle-ului baltic și formarea de grupuri de luptă în Romania, Bulgaria, Ungaria și Slovacia.

Mai mult, summitul de la Madrid anunță perspectiva extinderii tuturor batalioanelor multinaționale desfășurate pe Flancul Estic până la nivelul brigăzilor.

Însă procesul depinde în mare măsură de decizia „națiunii cadru”, care comandă prezența multinațională. În cazul românesc, Franța și-a anunțat disponibilitatea de a aloca o astfel de brigadă, însă rămâne de văzut dacă aceste forțe vor fi efectiv dislocate în Romania ca unitate de luptă unitară.

În cazul Lituaniei, unde Germania este „națiunea cadru” care a promis desfășurarea unei brigăzi, este foarte probabil că cea mai mare parte a acestor efective să rămână pe teritoriu german, fiind doar ocazional desfășurate pentru antrenamente comune. 

Toate aceste elemente sunt desigur foarte importante. Însă natura și simbolismul angajamentelor, magnitudinea resurselor, deopotrivă britanice și americane sugerează că zona baltică va rămâne centrul gravitațional al Flancului Estic în viitorul apropiat.

Ministrul britanic al apărării, Ben Wallace, vorbea despre alocarea potențială a unuia dintre cele două grupuri navale asamblate în jurul fiecăruia dintre portavioanele de ultima generație HMS Queen Elizabeth și HMS Prince of Wales.

Să nu uitam și faptul că Marea Britanie se află de câțiva ani în avangarda unei Forte Expediționare Integrate (Joint Expeditionary Force – JEF) reunind 10 state (Danemarca, Finlanda, Olanda, Suedia, Islanda, Norvegia plus statele baltice) cu un focus explicit pe ecosistemul nordic.

Totodată, lărgirea NATO cu Suedia și Finlanda transformă complet arhitectura defensivă a alianței în ecosistemul baltic. Mulți observatori o consideră drept o veritabilă revoluție strategică. Cert este că se deschid căi suplimentare de realimentare a statelor baltice, dincolo de culoarul terestru dintre Kaliningrad și Belarus.

Mai mult, Kaliningradul devine o insulă într-o mare (dominată de) NATO. De asemenea, dacă se vor materializa investițiile germane sub imperativul Zeitenwende, este foarte probabil ca atenția strategică și operațională a Bundeswherului să se îndrepte în primul rând spre zona baltică.

Nu în ultimul rând, magnitudinea eforturilor militare poloneze, shoping-listul defalcat pentru următorii ani (35 de avioane F-35, 250 de tancuri M1 A2 Abrams de ultimă generație, 500 de HIMARS, 6 baterii de Patriot) vor transforma Polonia în principala putere militară a Flancului Estului.

Cât de gravă este situația din Bosnia pentru NATO în contextul amenințării rusești? Ar putea Puțin să destabilizeze și acea zonă, prin încurajarea unei mișcări separatiste în Bosnia și Herțegovina?

Bosnia este unul dintre teatrele în care Rusia lui Putin are un amplu spațiu de manevră și pârghii importante de influență, inclusiv pe fondul cultivării dependențelor strategice (daca ne uităm la dimensiunea energetică).

Deseori liderul Republicii Srpska, Milorad Dodik, se comportă ca o extensie proxy a Kremlinului (a defilat alături de Putin la forumul economic găzduit de acesta luna trecută), iar Rusia știe să incubeze și să manipuleze resentimentele istorice ale sârbilor.

Citește și: Deciziile NATO pentru Bosnia, pentru a-l împiedica pe Putin să arunce în aer Balcanii de Vest

Situația este cu atât mai explozivă cu cât înainte de 24 februarie, autoritățile din Republica Srpska amenințau cu retragerea lor din structurile federale și intenția de a-și proclama autonomia propriilor formule de guvernare.

Pe fond însă, cred că rolul prioritar în Bosnia îl are Uniunea Europeana și mai puțin NATO.

În esență este o misiune preluată de la NATO în 2004. Aceasta din urma poate avea un rol de susținere indirectă. Este și contextul în care Josep Borrell, Înaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate, a anunțat suplimentarea forțelor alocate misiunii Althea de menținere a păcii de la 600 la 1.100 de militari.

În fond, din punct de vedere istoric, conflictele și instabilitățile anilor ’90 din Balcani au fost cele care au catalizat dimensiunea de securitate a UE (inclusiv din perspectiva capacităților de a desfășura „sarcini de tip Petersberg”, coordonatele operaționale ale misiunilor asumate de UE).

Cu alte cuvinte, miza este una “personală”, de relevanța instituțională. Pentru UE poate fi un test esențial, de afirmare a responsabilității strategice, mai ales acum când aspiră la dezvoltarea unei capacități operaționale autonome (inclusiv a unei forțe de intervenție rapidă de 5.000 de militari).

Nu este accidentală menționarea Bosniei în recenta „busolă strategică” a UE  din perspectiva “susținerii suveranității, unității și a integrității teritoriale” în fața interferențelor externe.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

Sidonia Bogdan
Sidonia Bogdan
Sidonia Bogdan este un jurnalist cu peste 17 ani de experiență în presă.A publicat anchete, reportaje, interviuri, analize sau opinii în Libertatea, Newsweek România, Vice România, Eastern Focus Quarterly, Dilema Veche, România Liberă, Digi24 și Jurnalul Național.

6 COMENTARII

  1. Asa este , plecarea fortelor aliate din Afganistan si repozitionarea acestora(partial ) in Polonia la granita cu Ucraina face si mai evidenta decizia ce cuprinde aparitia razboiului ruso – ucrainean .Practic NATO isi mareste forta o data cu aderarea Suediei si Finlandei suplimentind astfel fortele ce sustin militar intreaga zona a marii Baltice .In Marea Neagra s-a observat foarte clar cum navele de razboi maritime nu mai au o asa de mare importanta ele fiind rapid scufundate indiferent cit de mare le este capacitatea tehnologica de aparare .Exemplul navei amiral Moskva este edificator . In acelasi timp echipamentele de ultima generatie ce vizeza distrugerea tancurilor devine un pion principal in noul razboi modern ca si lansatoarele de rachete ,de felul Himars, ce distrug cu usurinta centrele vitale inamice avind o precizie de doar ciitiva metri fata de tinta supusa atacului .In paralel Germania nu mai poate fi oprita din drumul ei militarist ca si Japonia dealtfel .Fortele NATO ajung usor la numarul consacrat de Summitul de la Madrid(300 de mii de soldati ) el fiind atins pe masura ce natiunile membre ofera militari deja pregatiti , instruiti , conducerii NATO . Prin acest demers NATO devine si decidentul absolut in situatii critice geopolitice sau de razboi . Pe de alta parte UE creste si ea si isi adauga ,pe un traseu al aderarii, Ucraina si rep. Moldova concomitent cu punerea in asteptare a noului concept ce aduna alaturi toate tarile europene ce nu fac parte inca din UE .Extinderea NATO va continua si exista o mare posibilitate ca unele state aflate in nordul Africii sa devina curind parteneri NATO. Pe masura ce Rusia nu isi atinge obiectivele , in Ucraina , sistemul de aliante post sovietic se va destrama si cuvintele domnei der Leyen acum sustinute si de ultimile declaratii ale lui Lech Wałęsa ce ne arata aparitia unui stat Rusia cu mult mai mic , pot deveni realitate .Neavind alte solutii si pacaliti fiind de informatiile de tip` inteligence¬ Rusia nu face altceva decit sa distruga intreg Donbasul care acum este bombardat si de ucrainieni acolo unde rusii si-au repozitionat capacitatile militare . Daca informatia ce ne spune cum Zelenski deja poseda o armata de 700 de mii de voluntari pregatiti in intervalul 2014 – 2022 de catre americani ,ce ar putea fi aruncati in contraofensiva decisa politic ca obligatorie, vom asista rapid la impingerea rusilor dincolo de actualele lor aliniamente . Pina la urma rusii au cucerit un teritoriu unde nu prea mai exista nici oameni si nici orase functionale . Ne este foarte usor de inteles cum nimeni nu se va reintorce sa reconstruiasca zona atita timp cit spectrul confruntarii exista . Donbasul devine un pamint al nimanui .

  2. […] Marea Neagră rămâne teatrul preferat al revizionismului rusesc. Cum luptă NATO, după summitul de la Madrid. Un nou document strategic al NATO – denumit, pe scurt, Conceptul Strategic – a fost făcut public în urma summitului de la Madrid al alianței, care a avut loc la finalul lunii iunie. În acest context, PressHUB a invitat expertul în securitate Octavian Manea să explice, pentru publicul larg, care sunt principalele schimbări de paradigmă ale NATO și ce aduce nou acest document. Octavian Manea face parte din echipa Centrului pentru Securitate, Diplomatie și Strategie (CSDS), găzduit de Universitatea Liberă din Bruxelles (VUB), și este specializat în probleme de securitate euroatlantică, scrie PressHub. […]

  3. […] Marea Neagră rămâne teatrul preferat al revizionismului rusesc. Cum luptă NATO, după summitul de la Madrid. Un nou document strategic al NATO – denumit, pe scurt, Conceptul Strategic – a fost făcut public în urma summitului de la Madrid al alianței, care a avut loc la finalul lunii iunie. În acest context, PressHUB a invitat expertul în securitate Octavian Manea să explice, pentru publicul larg, care sunt principalele schimbări de paradigmă ale NATO și ce aduce nou acest document. Octavian Manea face parte din echipa Centrului pentru Securitate, Diplomatie și Strategie (CSDS), găzduit de Universitatea Liberă din Bruxelles (VUB), și este specializat în probleme de securitate euroatlantică, scrie PressHub. […]

  4. […] Marea Neagră rămâne teatrul preferat al revizionismului rusesc. Cum luptă NATO, după summitul de la Madrid. Un nou document strategic al NATO – denumit, pe scurt, Conceptul Strategic – a fost făcut public în urma summitului de la Madrid al alianței, care a avut loc la finalul lunii iunie. În acest context, PressHUB a invitat expertul în securitate Octavian Manea să explice, pentru publicul larg, care sunt principalele schimbări de paradigmă ale NATO și ce aduce nou acest document. Octavian Manea face parte din echipa Centrului pentru Securitate, Diplomatie și Strategie (CSDS), găzduit de Universitatea Liberă din Bruxelles (VUB), și este specializat în probleme de securitate euroatlantică, scrie PressHub. […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Echipă românească de fotbal, prinsă în nebunia generată de cutremurul din Turcia

Un cutremur puternic a lovit sudul Turciei. Fotbaliștii de...

Polițist acuzat de viol, la un pas de eliberare

Judecătoria Cluj-Napoca a respins propunerea parchetului de prelungire a...

Comisar european: Bulgaria şi România nu mai trebuie să facă nimic pentru Schengen

Oficiali europeni recunosc că România şi Bulgaria sunt ţinute...

Șeful CJ Iași s-a îmbogățit pe seama unei femei care trăiește într-o garsonieră

Leonora Istrate are 68 de ani, o boală incurabilă...