UE și-a propus ca, până în 2050, să absoarbă tot atât de mult CO2 pe cât emite

Data:

spot_img

UE vrea să fie primul continent care, până în 2050, să absoarbă tot atât de mult CO2 pe cât emite, atingând astfel neutralitatea climatică. Dar ce înseamnă acest lucru și cum îl putem realiza?

Schimbările climatice afectează deja întregul glob, condițiile meteorologice extreme precum seceta, valurile de căldură, ploile abundente, inundațiile și alunecările de teren devenind tot mai frecvente, inclusiv în Europa. Alte consecințe ale schimbării rapide a climei sunt creșterea nivelului mării, acidificarea oceanelor și pierderea biodiversității.

Pentru a limita încălzirea globală la 1,5 grade Celsius – un prag sigur din punctul de vedere al Grupului interguvernamental pentru schimbările climatice (IPCC) – este esențial să ajungem la neutralitatea emisiilor de dioxid de carbon până la jumătatea secolului XXI. Acest obiectiv este stabilit și în Acordul de la Paris semnat de 195 de țări, inclusiv UE.

În decembrie 2019, Comisia Europeană a prezentat Pactul verde european, planul său emblematic care își propune să facă Europa neutră din punct de vedere al climei până în 2050. Acest obiectiv va atins cu ajutorul Legii europene a climei, care face neutralitatea climatică juridic obligatorie. 

În vederea atingerii obiectivului pe termen lung privind temperatura […], părțile își propun să atingă cât mai curând maximul global al emisiilor de gaze cu efect de seră, […], și să ia apoi măsuri de reducere rapidă în conformitate cu cele mai bune cunoștințe științifice disponibile, pentru a obține un echilibru între emisiile din surse antropice și absorbțiile prin absorbanți ale gazelor cu efect de seră în a doua jumătate a acestui secol […]. Articolul 4 al Acordului de la Paris 

Principalii absorbanți sunt solul, pădurile și oceanele
Principalii absorbanți de CO2 sunt solul, pădurile și oceanele Foto: Sebastian Pichler pe Unsplash 

Ce este neutralitatea emisiilor de dioxid de carbon?

Neutralitatea emisiilor de dioxid de carbon înseamnă un echilibru între emisii și reducerea dioxidului de carbon din atmosferă prin absorbanți. Absoarberea dioxidului de carbon și înmagazinarea acestuia este cunoscută ca sechestrare a dioxidului de carbon. Pentru a obține emisii nete zero, toate emisiile de gaze cu efect de seră la nivel mondial vor trebui contrabalansate prin sechestrarea dioxidului de carbon.

Un absorbant de CO2 este orice sistem care absoarbe mai mult CO2 decât emite. Principalii absorbanți sunt solul, pădurile și oceanele. Conform estimărilor, absorbanții naturali elimină între 9,5 și 11 Gt CO2 pe an. În 2020, emisiile globale de CO2 au atins 36 Gigatone (Gt).

Până în prezent, niciun absorbant artificial nu este capabil să elimine dioxidul de carbon din atmosferă suficient pentru a lupta cu încălzirea globală.

Dioxidul de carbon depozitat în absorbantele naturale precum pădurile este eliberat în atmosferă prin incendii forestiere, schimbări în utilizarea terenurilor sau exploatare forestieră. Acesta este motivul pentru care este esențială reducerea emisiilor de CO2 pentru a ajunge la neutralitate climatică.

Compensarea emisiilor de CO2

Un alt mod de a reduce emisiile și de a ajunge la neutralitate este acela de a compensa emisiile produse într-un sector reducându-le în altă parte. Acest lucru se poate realiza prin investiții în energia regenerabilăeficiența energetică sau alte tehnologii curate, cu emisii reduse de CO2. Sistemul UE de comercializare a emisiilor (ETS) este un sistem de compensare a emisiilor de carbon.

Un alt exemplu de reducere a emisiilor este mecanismul de ajustare la frontieră a emisiilor de carbon, care presupune aplicarea unui preț pe bunurile importate din țări mai puțin ambițioase în privința climei. Acest mecanism ar trebui să împiedice pierderile de carbon prin descurajarea mutării producției în țări cu reguli mai puțin stricte în privința emisiilor de gaze cu efect de seră. Comisia ar trebui să propună această taxare a carbonului în 2021.

Obiectivele UE

Uniunea Europeană este angajată într-o politică ambițioasă în domeniul schimbărilor climatice. Uniunea își propune, în cadrul Pactului verde, să devină până în 2050 primul continent care elimină întreaga cantitate de emisii de CO2 pe care o produce. Acest obiectiv a devenit obligatoriu prin lege o dată cu adoptarea de către Parlamentul European și Consiliu a Legii climei în 2021. Obiectivul intermediar de reducere a emisiilor UE până în 2030 a fost și el actualizat de la 40% la minim 55%.

UE revizuiește în prezent legislația mai veche și elaborează noi legi care vor ajuta la atingerea obiectivului de reducere cu 55% a emisiilor până în 2030. Pachetul legislativ este cunoscut sub numele „Pregătiți pentru 55” și cuprinde, printre altele, reguli privind comercializarea certificatelor de emisii, țintele naționale de reducere a emisiilor, absorbția cărbunelui în sectorul folosirii terenurilor și emisiile din sectorul transporturilor.

Aflați mai multe despre lupta UE pentru reducerea emisiilor de CO2

Sursă: Parlamentul European

FOTO Coperta: O Europă neutră din punct de vedere climatic până în 2050 / Captur[ video PE

Citește și:

Funeraliile Reginei Elisabeta a II-a. Ce se întâmplă în următoarele 10 zile

Prima declarație a noului rege al Marii Britanii, Charles, după moartea Reginei Elisabeta

Regele Charles al III-lea este numele oficial al noului rege al Marii Britanii

Casa Regală a României: Regina Elisabeta a II-a și Principele Philip rămân drept modele spirituale și profunde surse de inspirație

Originile din România ale Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Roxana Stancu
Roxana Stancu
Roxana Stancu (REPER MEDIA Argeş) are 20 de ani de experiență în jurnalism. A debutat în anul 2000, în TV, iar de atunci a profesat atât în presa audiovizuală, cât și în cea scrisă (locală și națională).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Rolul Facebook în manipulări electorale cu amintiri nostalgice comuniste

După anularea alegerilor prezidențiale de către Curtea Constituțională, Facebook...

Facebook’s Role in Electoral Manipulation Using Nostalgic Communist Memories

After the annulment of the presidential elections by the...

Judecătorul – avocat pentru Guvern, în procesul Danileț contra România

Un membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM ),...

Fitch Ratings a revizuit perspectiva României de la stabilă la negativă

Fitch Ratings a revizuit perspectiva creditelor pe termen lung...