Ultimul concurs organizat de CSM, o recompensă pentru „problemele acoliților”

Data:

spot_img

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a publicat numele judecătorilor care s-au înscris la concursul de promovare pe loc în funcții de execuție, concurs organizat în perioada 23 septembrie 2022 – 14 decembrie 2022, adică cu trei săptămâni înainte de expirarea mandatului actualului Consiliu.

La concurs s-au înscris judecători detașați la CSM, chiar și un membru al Consiliului, Bogdan Mateescu. Și de la Inspecția Judiciară s-au înscris la concurs, adică de la instituția care a deschis în ultimii ani mai multe dosare disciplinare judecătorilor „reformiști”, cei care nu au fost de acord cu deciziile majorității CSM din ultimii șase ani.

2.000 de lei în plus la salariu

Dacă promovează concursul, aleșii primesc grad superior și, implicit, aproximativ 2000 de lei la salariu. Organizarea acestui concurs pe ultima sută de metri a mandatului nu este văzută cu ochi buni de magistrații profesioniști care reclamă o formă de răsplată, din bani publici, a celor care au servit interesele actualului CSM.

„Este o mascaradă de concurs, în care numărul de posturi de ocupat este mult mai mare decât numărul celor care au vocația și vechimea în sistem pentru a le ocupa, s-a scos jumătate din tematică, iar concurența este cam de 1 judecător pentru două locuri.

Citește și: Șeful Autorității Electorale sfidează judecătorii și legile. Cine e „Dumnezeul care îl iubește” pe Mitulețu-Buică?

Acest CSM dorește să rezolve toate problemele acoliților. Vor da grade tuturor celor care, în condiții de examen serios și meritocratic, nu aveau nicio șansă și au picat de zeci de ori. Gașca de la vârf se asigură că va controla resursa umană la nivelul tribunalelor, dar mai ales al curților de apel, că va avea un bazin de unde să-și numească în funcții șefii de curți de apel prin intermediul cărora să controleze, așa cum dispun noile legi ale justiției, întreaga magistratură”, ne-a declarat un magistrat.

Conflict de interese

În trecut, examenele pentru grad în rândul judecătorilor erau extrem de serioase și severe, iar numărul locurilor scoase la acest ultim concurs este mai mare decât toate locurile scoase la concurs în ultimii 6 ani.

„Este o bătaie de joc la adresa tuturor judecătorilor profesioniști, care au învățat zi și noapte pentru a-și obține gradul superior, în condițiile în care concurența era de 10 judecători pe loc și se picau examenele și cu nota 10.

Concurează o mulțime de inspectori judiciari, un membru CSM care a votat declanșarea concursului și numărul imens de locuri, fără a-și face mustrări de conștiință cu privire la vreun conflict de interese pe care ANI ar trebui să-l cerceteze rapid, dar și o serie de detasați prin CSM, o recompensă mult așteptată pentru cei care au servit până acum interese oculte, contrare statului de drept”, mai susține magistratul.

Citește și: Cine este de vină dacă România nu va intra în Schengen

Candidații de la IJ și CSM

De la Inspecția Judiciară, brațul armat al majorității din Secția pentru Judecători a CSM, candidează pentru grad superior Simona Oprișănescu, Ionuț Uzlău, Octavian Mihai Costinaș, Gheorghe Tudorache, Stela Florentina Ivan, Carmen Cosma, Luciana Aydin și Loredana Gianina Antonescu.

De la CSM candidează Eduard Cristian Ciubotaru, Diana Maria Marian, Constantina Păun, Cosmin Grossu Sterea, Marilena Voineag, Rodica Mihaela Dobrin, Mihai Bogdan Mateescu, Ioana Ștefania Marinescu și Florica Livia Scrieciu. Ciubotaru este director al departamentului de Resurse Umane al CSM. Altfel spus, își organizează propriul concurs.

Mandatul actualului CSM expiră la începutul anul viitor.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Virgil Burlă
Virgil Burlă
Virgil Burlă este jurnalist din 2000. A început la Iași, apoi a continuat la București, unde s-a specializat ca reporter pe domeniul justiției. Mai colaborează cu Europa Liberă România.
1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Miorița și maskirovka

Rezultatele alegerilor de la noi se datorează parțial și...

PSD neagă revenirea la masa negocierilor. Sorin Grindeanu: „Cine a spus că s-a răzgândit?”

PSD neagă revenirea la masa negocierilor. „Cine a spus...

Rolul Facebook în manipulări electorale cu amintiri nostalgice comuniste

După anularea alegerilor prezidențiale de către Curtea Constituțională, Facebook...