Umbrela NATO nu este despre arme, ci despre competență. Minele din armata română

Data:

spot_img

Dragorul „Locotenent Dimitrie Nicolescu” a fost trimis joi să neutralizeze o mină de război care plutea în derivă în apele teritoriale ale Mării Negre, la circa 40 de kilometri distanță de portul Constanța. Până la urmă, vasul militar s-a neutralizat singur: nava a lovit mina, care a explodat, iar motoarele au fost avariate. La bord se aflau 75 de militari, dar din fericire nu s-au înregistrat victime. Marina Română a dat vina pe valurile de „1,5-2 m înălțime”.

O armă despre care un soldat a susținut că i-a fost furată, după ce ar fi fost atacat în unitatea militară unde făcea de gardă, a fost găsită chiar de acesta, trei luni mai târziu, într-un tufiș plin de gunoaie, sub o saltea veche, la nici 200 de metri de unitate. Procurorii militari anchetează ciudata situație.

Elicopterul IAR 330-Puma care a pornit în martie în misiune de căutare-salvare a aeronavei MIG 21 LanceR ce dispăruse de pe radar s-a prăbușit la rândul său, din cauza condițiilor nefavorabile. În dublul accident aviatic au murit 8 oameni: pilotul MIG-ului, cei 5 membri ai echipajului elicopterului și 2 salvatori pe mare din cadrul Forțelor Navale Române.

Citește și: ANALIZĂ Comandantul șef al armatei ucrainene: Cât mai durează războiul și ce șanse reale are Ucraina

România trebuia să semneze un contract pentru achiziționarea a patru corvete militare încă din 2016. În 2022 nu le are. Ultimele informații pe această temă arătau că Naval Group, compania din Franța care a câștigat licitația și care a fost șicanată ani de zile de statul român, ar putea renunța la contractul de 1,2 miliarde de euro pentru nave dacă MApN cumpără de la francezi două submarine Scorpène și două elicoptere. Până atunci, ne apărăm tot cu cele două fregate luate de la fier vechi de guvernul Năstase în urmă cu 20 de ani.

Fostul șef al Statului Major al Armatei Române, în prezent premier al României, este acuzat că și-ar fi plagiat teza de doctorat. Asta a devenit deja un fapt banal în România. La noi toți șefii statului major al Armatei, începând cu Constantin Degeratu în ianuarie 1997, au avut doctorat. Opt generali, toți doctori. Niciunul dintre șefii statului major din SUA sau Marea Britanie nu au doctorat, și nici predecesorii lor nu au avut.

Dar mai grav, acuzațiile împotriva fostului general astăzi premier nu pot fi investigate, pentru că au fost blocate în instanță în urma unor decizii controversate luate de doi judecători, dintre care unul s-a pensionat.

Citește și: Originile din România ale Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii

Acestea sunt fapte de arme petrecute doar în 2022, după invazia Rusiei din Ucraina.

Nu sunt analist militar, nu am făcut armata, prin urmare nu am o concluzie de specialist asupra acestor fapte. Doar sunt îngrijorat, ca orice cetățean care trăiește într-o țară vecină unui război, în care Armata Română are două bile, dintre care pe una o pierde și pe cealaltă o strică.

Și doar aceste fapte sunt suficiente ca să rămân un puternic adept al apartenenței României la NATO. Căci la viteza cu care se răspândesc impostura și analfabetismul funcțional în instituțiile de stat românești, organizația nord-atlantică reprezintă pentru mine o umbrelă de protecție nu doar militară, ci și de competență și strategie.

Doamne ferește să fi fost nevoiți să mergem la război conduși doar de Iohannis, Ciucă, Ciolacu și comandanții cu doctorate din Armata Română.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Răzvan Chiruță
Răzvan Chiruță
Răzvan Chiruță a fost redactor-șef al PRESShub (presshub.ro), din ianuarie 2022 până în iunie 2024. Anterior, a fost redactor-șef al revistei Newsweek România, din 2018 până în 2021, și cotidianului România liberă, între 2015 și 2017. Este absolvent de Jurnalism, în cadrul Universității „Al.I.Cuza” din Iași, și a urmat un master în Managementul instituțiilor mass-media (fără disertație) la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Și-a început cariera la Opinia studențească, cunoscuta școală de presă din Iași. A lucrat în presa locală, apoi a devenit corespondent pentru Iași al cotidianului Evenimentul Zilei. Din 2004, a coordonat pentru șase luni secția de corespondenți a Evenimentului Zilei. A mai lucrat la săptămânalul Prezent și a colaborat cu revistele Dilema Veche și Suplimentul de Cultură. Este co-autor în volumele „Mass-media și democrația în România post-comunistă” (ed. a II-a), Ed. Institutul European, Iași, 2013, și „COVID - 19. Dimensiuni ale gestionarii pandemiei”, Editura Junimea, Iași, 2020.
1 COMENTARIU
  1. Cineva se pare are o problema devenind repetativ . Adicatelea de tot ce se intimpla , relativ , gresit in tara Presedintele e vinovat .Haideti sa repunem totul intr-o pagina de normalitate . Presedintele nu este comandat de Elicopterul IAR 330-Puma sau de Mig 29 cum nu este nici comandant de Dragoare . Despre Teza de doctorat nici nu mai putem vorbi . Lucrarea a respectat, in totalitate, legile existente la aceea data , pe acest subiect .Deciziile judecatoresti nu pot fi puse in discutie atita timp cit un civil nu are acces la adevar . Singurul care decide este Judecatorul de Instanta , asa cum legea o cere .Referitor la corvete si aici este cunoscuta situatia si sunt stiute faptele ce nu au permis achizitionarea lor . Haideti sa vedem si lucrurile bune .Legile justitiei devin realitate , legea avertizorului devine si ea de actualitate .Premierul dovedeste compenta asa cum a dovedit si in Afganistan . Plafonarea si impozitarea parcursului energetic produce si ea stabilitate , sumele compensatorii oferite celor nevoiasi aduc bucurie multor familii . UE pune in practica unele decizii deja luate in Romania . Ucraina este ajutata , legea invatamintului , atit de contestata , intra si ea curind in etapa de avizare , peste tot in tara apar autostrazi si drumuri rapide , inarmarea devine realitate , ajutorul oferit Rep. Moldova este binecunoscut . In curind si asa numitele pensii speciale vor fi impozitate . Presedintele natiunii este parte a deciziei globale a NATO . Iaca dor o parte din lucrurile bune .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Legitimitatea sau ilegitimitatea președintelui

Legitimitatea sau ilegitimitatea președintelui este un subiect intens dezbătut...

Erdoğan versus Assad: Game Over

Imediat după 7 octombrie 2023 am scris un articol...

Miorița și maskirovka

Rezultatele alegerilor de la noi se datorează parțial și...

Ciolacu fuge de propria grea moștenire

Marcel Ciolacu fuge de propria moștenire, nu vrea să...