USR solicită demiterea de urgență a directorului interimar al TNB. În caz contrar, va depune moțiune simplă împotriva ministrului Culturii

Data:

USR îi solicită ministrului Culturii, Lucian Romașcanu, să-l demită de urgență, chiar astăzi, pe directorul interimar al Teatrului Național București, pentru modul în care a transformat reputata instituție de cultură într-o platformă a propagandei rusești.

„Artă și solidaritate?”

În caz contrar, USR va depune moțiune simplă împotriva ministrului Lucian Romașcanu.

„Directorul interimar al Teatrului Național București, Mircea Rusu, trebuie demis astăzi. Nu putem accepta ca infrastructura publică de cultură din România să fie folosită pentru a promova propaganda pro-Putin, pro-Kremlin. Dacă ministrul Culturii nu îl va demite astăzi pe directorul TNB, atunci USR va depune o moțiune simplă împotriva ministrului Culturii.

O instituție importantă a statului român nu poate sabota nici solidaritatea românilor față de ucraineni și nici angajamentele României față de partenerii UE și NATO. Asta s-a întâmplat ieri la TNB. Artă și solidaritate? Da, mereu. Propagandă pro-Putin? Nu. Deloc. Niciodată”, declară deputatul USR Iulian Bulai, președintele Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă din Camera Deputaților.

Spectatorilor le-au fost înmânate exemplare dintr-o publicație antieuropeană

USR a solicitat încă din cursul zilei de duminică demiterea directorului interimar al TNB, imediat după ce spectatorilor care au călcat pragul Sălii Studio le-au fost livrate exemplare dintr-o publicație naționalistă, revanșardă, rasistă și antieuropeană, intitulată „Certitudinea”.

Propaganda rusească și anti-UE/NATO s-a petrecut sub privirea atentă a directorului interimar al TNB, Mircea Rusu, prezent în sală. Ceea ce aruncă în ridicol declarațiile conducerii TNB referitoare la dispunerea unei anchete interne și depunerea unei plângeri „pentru distribuție neautorizată de materiale în incinta TNB”.

USR reamintește că demersul de a distribui spectactorilor publicația sus-menționată a venit în completarea deciziei conducerii interimare a TNB de a refuza derularea unei campanii umanitare pentru Ucraina, simultan cu găzduirea unui spectacolul al lui Dan Puric, cunoscut drept un susținător al Rusiei lui Vladimir Putin și al ideii că România ar trebui să se apropie de Rusia, nu de Occident.

spot_imgspot_img
Roxana Stancu
Roxana Stancu
Roxana Stancu (REPER MEDIA Argeş) are 20 de ani de experiență în jurnalism. A debutat în anul 2000, în TV, iar de atunci a profesat atât în presa audiovizuală, cât și în cea scrisă (locală și națională).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Prima școală din Europa realizată cu o imprimantă 3D, inaugurată în Ucraina

Prima școală din Europa realizată cu o imprimantă 3D,...

Directoarea Administrației Spitalelor din București anchetată pentru luare de mită. Neagă toate acuzațiile

Directoarea Administrației Spitalelor din București, Oana Sivache, este cercetată...

Primarul orașului unde s-a născut Ceaușescu a trecut la PSD

Primarul orașului unde s-a născut Ceaușescu a trecut la...

Un om de afaceri din Sibiu cere 3,4 milioane de euro daune, unei redacții

Un om de afaceri din Sibiu cere 3,4 milioane...