VIDEO Cătălin Predoiu explică ce se întâmplă după desființarea SIIJ: Apare o structură și mai mare

Data:

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a precizat vineri, într-o conferinţă de presă, că proiectul de lege pentru desfiinţarea Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție (SIIJ) este gata și va fi pus în dezbatere publică.

Predoiu a explicat că măsurile aflate în proiectul de lege au fost agreate de toate partidele din coaliţia de guvernarecă și că, pentru preluarea dosarelor, vor fi desemnaţi 42 de procurori, dintre care 12 de la Secția de urmărire penală a Parchetului General și 30 de la parchetele curților de apel.

„Alcătuirea noului sistem va fi mult mai eficientă decât ceea ce avem în prezent, nu doar prin numărul mai mare de procurori: ducem în teritoriu acest efort de investigatie, anchetă, ceea ce până acum nu se putea face în mod obiectiv, nu era conceput SIIJ de aşa natură”, a mai precizat ministrul Justiției.

Conferință, AICI (VIDEO):

Citește și:

Adunarea plenară a Conferinței privind Viitorul Europei, vineri, la la Strasbourg – PressHub

spot_imgspot_img
Roxana Stancu
Roxana Stancu
Roxana Stancu (REPER MEDIA Argeş) are 20 de ani de experiență în jurnalism. A debutat în anul 2000, în TV, iar de atunci a profesat atât în presa audiovizuală, cât și în cea scrisă (locală și națională).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Documentul secret al Kremlinului: prima dovadă a războiului hibrid planificat de Moscova?

Documentul secret al Kremlinului, dezvăluit de cotidianul american The...

Percheziţii ale Parchetului European în Botoşani. Sunt vizate fraude cu fonduri destinate pregătirii tinerilor

Percheziţii ale Parchetului European în Botoşani. Biroul din Cluj-Napoca...

Cristian Moş, fondator al USR Timiș și vicepreședinte al CJ, va candida ca independent la Primăria Timişoara

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Timiş, Cristian Moş, unul dintre...

Încep lucrările la Spitalul Regional de Urgență Cluj | Monitorul de Cluj

Primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, a anunțat, joi, începerea...