Suntem în iulie, 2022. Într-o luni dimineața, Comisarul european pentru Sănătate lansează un apel către cele 27 de state membre. Le solicită să folosească vara pentru a se pregăti de un nou val de infecţii cu CoViD-19 în cursul toamnei şi al iernii. Populația nu mai vrea să audă de mască, izolare, carantină.
În România se înregistrează cam 5.000 de cazuri de CoViD-19 pe zi. Ieri, 24 iulie au murit cinci oameni de această boală. Aerul pare greu de respirat. Crizele încep să se suprapună. De peste 150 de zile este război în Ucraina. În Europa au început restricțiile la consumul energiei, a crescut inflația, populația se teme de criza economică.
Urmărește dezbaterea video despre efectele pandemiei asupra psihicului cu Alexandru Stermin, biolog, explorator, psihoterapeut; Liana Don, medic psihiatru, psihoterapeut; Marius Ungureanu, expert în politici de sănătate publică.
Când am intrat în căminul pentru vârstnici „Casa Teodora”, eram primul străin care-i trecea pragul după un an de izolare totală. Căminul fusese scena unei drame. Nu mai puțin de 110 interni ai săi s-au îmbolnăvit de CoViD-19, inclusiv medicul care conducea spitalul. Unsprezece dintre ei au murit.
Ceilalți au trecut prin clipe de coșmar, iar revenirea la viață n-a fost deloc ușoară. Mai slăbiți fizic, mai speriați de moarte și mai afectați de singurătate, descopereau că nu puteau să evadeze singuri din acel coșmar. Au apelat atunci la o echipă de psihologi de la Facultatea de Psihologie din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.
„Tatăl meu a murit acolo, în primul an de pandemie, dar nu de CoViD. Eu sunt convinsă că de singurătate”, spune fiica lui, Nicoleta. „Era obișnuit cu vizitele noastre, care în carantină au fost interzise. Sănătatea lui s-a degradat rapid, și cu tot sprijinul medicului șef care a stat cu el tot timpul, a cedat”, explică ea.
În această vară, Georg Folberth a fost înmormântat în satul lui natal din Transilvania. I-au îngropat doar cenușa. Georg a fost prizonier într-un lagăr de muncă forțată în Rusia. Când s-a întors de acolo, în 1949, avea „48 de kilograme și urechile transparente”.
Epuizat de muncă și de foamete, torturat de coșmaruri, cu greu și-a revenit, dar n-a murit. Câțiva ani mai târziu a emigrat în Germania, odată cu ceilalți confrați sași. A murit însă, acum, în anii crizei pandemice, la 97 de ani, într-un cămin de bătrâni.
„Singurătatea, asta l-a doborât!”, avea să spună cumnatul lui, la înmormântare.
Trezirea la realitate: ce facem când aflăm că nu putem controla totul
Studiile arată că bătrânii și tinerii au resimțit cel mai puternic restricțiile și izolarea impusă de pandemie.
O analiză „Ada” din 2021 arată că în studiile făcute pe opt țări, proporția medie de evaluări care sugerează depresia la vârsta sub 18 ani a crescut de la 7,5% în martie 2020 la 12,6% în martie 2021. Asta reprezintă o creștere de 67%.
La finalul anului universitar, în 2020, festivitatea de absolvire a unei facultăți din Cluj a avut loc pe stadionul orașului. Mii de studenți, profesori și părinți, după ce au fost verificați să fie vaccinați, au putut să participe la eveniment. Toți, absolut toți cei care au luat cuvântul la festivitatea de absolvire, studenți, profesori, invitați, n-au vorbit despre altceva decât despre bucuria revederii.
N-au pomenit nimic despre viitor sau despre cum vor merge mai departe în profesia lor, ci doar despre suferințele și frustrările izolării din cei doi ani de pandemie și bucuria revederii. Pe ei pandemia îi luase captivi.
Mai mult de 15 nopți de gardă a făcut un voluntar, student la Psihologie, la serviciul Antisuicid, de-a lungul crizei pandemice. El mărturisește cum, noapte de noapte, aveau să sune și câte zece-doisprezece oameni care căutau ajutorul. Cei mai mulți tineri. În timpul pandemiei unii rămăseseră complet singuri, iar alții aveau suferințe psihice mai vechi și pandemia le-a întrerupt posibilitatea de a continua psihoterapia.
Citește și: VIDEO De ce nu trebuie reînființat Cenaclul Flacăra
Cei mai mulți tineri s-au plâns de singurătate, ne spune el, iar acest lucru rămâne o problemă. O soluție pentru ca ei să poată parcurge mai ușor perioadele de singurătte forțată ar fi în viziunea lui „să se concentreze mai mult pe calitatea relațiilor decât pe cantitatea lor, să adopte activități solitare pentru că nu putem fi o companie plăcută pentru ceilalți dacă nu suntem pentru noi înșine”.
„Nu te uita la obstacole, ci la oportunități”
Când biologul Alexandru Stermin a publicat, chiar la începutul pandemiei, un text în care explica ce este un virus și cum virusurile au contribuit de-a lungul a miliarde de ani la evoluția umană, numărul de citiri ale articolului a explodat.
Oamenii aveau nevoie de informații, de știință. Aveau nevoie să identifice dușmanul necunoscut. Să înțeleagă pericolul, ca să-l poată accepta mai ușor. În acest răstimp, tânărul biolog a urmat și cursuri de formare în psihoterapie.
Alexandru Stermin spune că psihoterapia nu doar că l-a format profesional într-un domeniu care îl pasionează, dar l-a și ajutat personal să treacă mai ușor peste restrictiile pandemiei.
Obligat să renunțe la călăroriile lui științifice de explorator – avea planificate plecări în junglă, în rezervațiile nordice și în universități partenere, Alexandru Stermin a descoperit, pe propria piele, cum poți să evadezi din carantină fără să ieși din casă, cum e să învingi spațiul și timpul folosind ce tehnica modernă îți pune la dispoziție.
El mărturisește că s-a apropiat mai mult de studenții lui, vorbindu-le de la distanță, pentru că distanța și experiențele extreme prin care treceau i-a făcut să aibă o comunicare mai sinceră, mai profundă, mai plină de sens. La fel i s-a întâmplat cu prietenii și cu profesorii, colegi din lumea întreagă.
Acum, la întoarcerea din insulele Galapagos, unde a studiat adaptarea viețuitoarelor la mediu, el crede că ce am pierdut noi, oamenii, de-a lungul timpului este flexibilitatea: „Ne-am creat un spațiu de siguranță, ne-am adaptat la el, și am intrat într-un soi de lâncezeală care ne-a scăzut flexibilitatea. Am intrat într-un soi de comoditate și am pierdut capacitatea de a ne adapta. Flexibilitatea, asta cred că eu că am pierdut și trebuie să o recăpătăm.”
„Numărul de pacienți s-a dublat, iar efectele crizei sunt doar la început”
Într-un raport OMS s-au raportat peste 76 de milioane de cazuri noi de tulburări de anxietate în 2020 față de 2019. Și peste 53 de milioane de cazuri de depresie. Toți am fost nevoiți să ne adaptăm la un nou stil de viață, complet diferit, care semăna mai mult cu scenariile unor distopii decât cu viața reală așa cum o știam noi. Schimbările au fost bruște și radicale. Unii dintre noi au rezistat mai bine, alții mai puțin.
Iar „efectele crizei asupra psihicului”, spune Liana Don, „sunt doar la început”.
Liana Don este medic psihiatru și psihoterapeut. Ea apreciază că în perioada pandemiei numărul de pacienți care au apelat la serviciile sale de consultanță, dar și la colegi, s-a dublat.
Cauzele sunt multiple, dar ea are o observație în legătură cu efectele unor restricții asupra populației, ele având o cauză mai profundă: „Conflictul nostru interior, cel mai mare conflict, chiar și filosofic, este cel între libertate și siguranță. Când ai libertate, vrei siguranță.
Când ai siguranță, vrei libertate pentru că ți se pare plictisitoare siguranța. Și atunci, aceste noțiuni trebuie reconceptualizate din punct de vedere al existenței. De exemplu, nu putem avea o libertate anarhică, în care să facem doar ce vrem noi în ciuda tuturor celorlalți.”
Pandemia a schimbat ceva în felul în care ne raportăm la realitate
Ce nu a schimbat însă. Psihiatrul Gabriel Diaconu apreciază că nu suntem mai bine pregătiți pentru valul de infectări care vine, dar și că avem tendința de a evita orice referire la CoViD-19, boală, mască pandemie, izolare, carantină, spital, efect al frustrărilor din timpul restricțiilor.
„Cât privește suferința emoțională a oamenilor”, spune Diaconu, „ea a fost decontată foarte prost de autoritățile aflate la guvernare. Atitudinea paternalistă a fost cea care a dominat și s-a văzut foarte puțină empatie.”
Specialiștii propun, dar nimeni nu-i ascultă!
Marius Ungureanu, specialist în Politici de Sănătate, cercetător la Universitatea „Babeș-Bolyai” atrage atenția supra faptului că rezultatele studiilor lor s-au concretizat în recomandări, dar ele au, de regulă, aceeași soartă: „Nu sunt luate în considerare de cei care ar trebui să o facă, de decidenții politici!”.
O mare problemă pe care o invocă aproape toți specialiștii cu care am discutat este lipsa unei comunicări adecvate cu publicul în situații de criză din partea autorităților. Precum și lipsa de alfabetizare medicală.
Psihologul Simona Ștefan se întreabă: „De ce în echipa de comunicare a guvernului nu au fost solicitați psihologi? Și nu orice psihologi, ci aceia cu o expertiză validată de comunitatea de psihologi profesioniști”.
Și un diagnostic: inconsecvență!
Concluziile discuțiilor noastre cu specialiștii pe aceste teme indică faptul că efectele pandemiei asupra populației, deși vizibile, sunt doar la început. Iar rezultatele cercetărilor ar trebui luate foarte în serios în perioada postpandemică sau interpandemică.
O linie de sprijin psihologic, deschisă la facultatea de profil din Cluj, cu sprijinul Ministerului Sănătății, nu a fost susținută de autorități decât pentru o scurtă perioadă de timp.
„A fost vorba de înconsecvență” așa cum spune psihologul Simona Ștefan, lector la Facultatea de Psihologie a Universității Babeș-Bolyai.
Ce avem de făcut?
Atât noi, ca indivizi, cât și guvernele trebuie să fim conștienți de posibile efecte psihologice pe termen lung ale izolării forțate. Dacă noi putem să ne autoeducăm într-un spirit mai deschis, mai flexibil față de realitatea ce ne poate oferi surprize, politicienii trebuie să aloce resurse suficiente sistemului de sănătate și societății pentru a contracara aceste efecte.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
[…] Tinerii și bătrânii au resimțit cel mai puternic restricțiile și izolarea impuse de pandemia de Covid-19, potrivit mai multor studii citate de PressHub. […]