Banii UE au „catapultat” mersul cu tramvaiul în Iași într-o nouă eră

Data:

Fondurile europene au catapultat transportul public local într-o nouă eră. Cu o infrastructură a căii de rulare complet modernizată, în condițiile în care Iașul are una dintre cele mai mari rețele din țară, pe străzile orașului circulă două tipuri de tramvaie noi: vehiculele PESA (Polonia) sunt prezente încă din septembrie 2021, iar ieri a venit rândul celor de la Bozankaya (Turcia).

Am putea spune că ieșenii călătoresc acum cu tramvaiul în condiții chiar mai bune decât cetățenii din multe orașe europene. Nu o spunem, însă, deocamdată: Primăria promite ieșenilor de câțiva ani buni că va face benzi dedicate doar pentru mijloacele de transport în comun, pentru a se călători cu viteză pe acestea. Deocamdată, doar o astfel de bandă a fost pusă în aplicare.

Deși au producători diferiți, cele două tramvaie sunt similare, atât din punct de vedere al design-ului, cât și al detaliilor tehnice. Cu o capacitate dublă față de vehiculele rulate cu care s-au obișnuit ieșenii până de curând, tramvaiele aduc, fără îndoială, un aer proaspăt transportului local.

Fondurile europene au contribuit decisiv la modernizarea acestei activități prin liniile de finanțare din ultimii peste 10 ani.

În actuala programare europeană, investițiile în transportul public se apropie de pragul de 700 milioane lei. Proiectele sunt derulate prin intermediul Programului Operațional Regional 2014 – 2020. Adunând și sumele cheltuite în programarea anterioară, cu impact direct sau indirect asupra transportului public, proiectele europene au avut o valoare cumulată ce trece pragul de un miliard de lei.

Toate aceste investiții, alături de altele, cu o amploare mai mică și care sunt finanțate prin fonduri locale sau rambursabile, creează premisele unui transport modern la Iași, în ciuda faptului că există în continuare destule deficiențe în gestionarea acestei activități într-un oraș cu peste 400.000 de locuitori, la care se adaugă alte 100.000 de persoane din comunele zonei metropolitane.

Acesta este și următorul pas pentru operatorul local de transport: o extindere majoră a activității în arealul metropolitan, începând cu ianuarie 2023.

Citește și: Se întâmplă și lucruri bune la Strehaia: iluminatul public, modernizat cu bani europeni

32 de tramvaie noi și 44 de autobuze electrice

În acest moment, pe străzile Iașului circulă 23 de tramvaie noi: 16 PESA și 7 Bozankaya. Turcii vor continua livrările în lunile următoare, la Iași urmând să ajungă alte 9 vehicule. Cu 32 de tramvaie noi, parcul activ al Companiei de Transport Public (CTP), cel care se află zilnic la stradă, este aproape pe jumătate modernizat: într-o zi normală circulă între 60 și 70 de tramvaie, în timp ce în weekend-uri și pe timpul verii numărul acestora scade cu până la 20%.

Din parcul vechi, 15 tramvaie au fost casate, iar alte 15 vor fi, treptat, scoase din uz. Vehiculele noi circulă pe căi de rulare modernizate: cea mai veche cale de rulare este de la sfârșitul anilor ’90, fiind încă în perioada de exploatare. Acest lucru se-ntâmplă în condițiile în care Iașul are una dintre cele mai mari rețele din țară: circa 80 km.

„Am reușit să modernizăm toată partea de infrastructură cu fondurile europene. Iașul oferă cele mai bune condiții pentru a vedea cât de bun este produsul (tramvaiul nou, n.r.), pentru că întreaga linie este nouă, și aici poate fi testat cu adevărat”, a declarat ieri primarul Mihai Chirica, cu ocazia scoaterii la circulație a tramvaielor Bozankaya și a (re)deschiderii circulației pe o cale de rulare modernizată, din Zona Industrială a Iașului, care are capătul într-un punct intermodal (Țuțora).

Rondul, modernizat de asemenea, asigură transbordarea călătorilor care vin spre Iași dintr-o comună limitrofă (Tomești, la est de oraș). Odată ajunși în nodul intermodal, călătorii au trei opțiuni de a-și continua drumul, toate cu tramvaiul: două prin zone centrale, iar una spre căpătul vestic al orașului, în cartierul Dacia.

Cu sprijinul fondurilor europene, Iașul va bifa, în luna septembrie a acestui an, o premieră: vor fi puse în circulație autobuze electrice. În acest sens, Primăria are încheiate două contracte: unul cu Solaris (Polonia) pentru 20 de autobuze și celălalt cu BMC (România) care va livra 24 de vehicule ZTE (China). Primele autobuze care vor ajunge la Iași sunt cele din Polonia.

Citește și: Modernizarea unei școli, blocată de o ceartă dintre autoritatea guvernamentală și primărie. Sute de elevi, obligați să facă naveta

Rețea modernizată și linii redeschise

Iașul s-a remarcat în ultimii ani prin investițiile făcute în infrastructura căii de rulare pentru tramvaie. După ce a fost redeschisă ruta către un cartier sudic al Iașului, CUG, aflat într-o permanentă dezvoltare rezidențială, în actuala programare europeană au fost modernizate ultimele sectoare de cale de rulare care nu trecuseră printr-un astfel de proces.

În prezent, toate axele de transport cu tramvaiul sunt refăcute, iar în lucru este legătura spre „cartierul-satelit” al Iașului (Dancu), care face parte din punct de vedere administrativ dintr-o comună limitrofă (Holboca). Modernizarea infrastructurii pentru tramvaie a cunoscut trei etape principale: 1990 – 2007 (cu fonduri locale), 2007 – 2012 (fonduri împrumutate) și 2012 – prezent (fonduri europene).

Cei mai mulți kilometri, mai bine de jumătate, au fost reabilitați cu bani de la Comisia Europeană. În medie, pentru modernizarea unui kilometru de cale de rulare s-a cheltuit circa un milion de euro, în timp ce achiziția unui tramvai a însemnat 2 milioane euro/bucată (vehiculele PESA și Bozankaya au prețuri similare).

Dacă pentru infrastructura liniilor au fost cheltuiți bani în cadrul a două programări europene, în cazul vehiculelor noi, banii au fost disponibili doar în actualul exercițiu bugetar european: proiectele inițiate în perioada 2014 – 2020 au fost integrate, având două componente principale: refacerea căilor de rulare și achiziția de mijloace noi de transport.

Tramvaie noi pe benzi vechi, nededicate

Însă, planul Primăriei Iași de înnoire a parcului auto va continua și următorii ani, în condițiile în care sunt resurse financiare disponibile atât prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), cât și pe partea programelor operaționale (2021 – 2027).

Citește și: Un sfert din județ a intrat degeaba în UE. Topul comunelor după fondurile europene atrase

În paralel, Primăria a achiziționat și 100 de autobuze noi, Euro 6, în ultimii 4 ani, cu bani de la bugetul local și din credite. Tot acest program de modernizare, în care fondurile UE au constituit principala sursă de finanțare, creează premisele unei îmbunătățiri vizibile în transportul public ceea ce, în final, înseamnă un confort sporit pentru călători.

În schimb, fără o completare a Primăriei cu măsuri care să prioritizeze transportul public, atractivitatea va rămâne la un nivel redus.

Din acest punct de vedere, municipalitatea întârzie cu proiecte precum implementarea de benzi dedicate, construirea de parcări de tip „Park & Ride” la intrările în oraș și alte inițiative care, deși sunt anunțate deseori într-un mod pompos, ele rămân mereu la stadiul de hârtie.

spot_imgspot_img
Alex Andrei
Alex Andreihttp://ziaruldeiasi.ro
A debutat în presă în anul 2005 și în prezent este reporter la „Ziarul de Iași” în cadrul departamentului administrație-politic (din 2015). Anterior, a lucrat la cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei” și a fost timp de șapte ani corespondentul din Iași al „NewsIn”, fosta agenție de știri a grupului Realitatea-Cațavencu. De-a lungul timpului, a mai avut colaborări punctuale cu diverse publicații locale și centrale. În 2017 a lansat apix.ro, un ziar online dedicat dezvoltării urbanistice a Iașului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related