Călătorie de coșmar pentru o tânără: a fost agresată sexual în tren chiar de controlor

Data:

O craioveancă în vârstă de 20 de ani a trecut prin momente de groază într-un tren al CFR Călători cu care trebuia să ajungă la București, potrivit Știri Craiova! Controlorul a sărutat-o cu forța, a lins-o pe față și a înghesuit-o în compartiment. Evenimentul a avut loc săptămâna trecută, în dimineața zilei de 18 noiembrie.

La ora 4.47, tânăra a plecat cu trenul IRN 79 din Gara Craiova spre Bucuresti, urmând ca în Gara de Nord să schimbe garnitura pentru a ajunge la Brașov.

Citește și: EXCLUSIV Ce raportează că au făcut Comisiile SRI si SIE din Parlament, în timpul războiului din Ucraina

Tânăra spune că atunci când s-a trezit a văzut că trenul era oprit. Atunci l-a observat pe controlor în ușa compartimentului.

M-am întins după bagaj, iar el m-a apucat de mână, m-a înghesuit spre geam și a încercat lucruri greu de descris în cuvinte. Am încercat să scap, dar mă ținea strâns de mână și îmi spunea să mergem amândoi cu trenul la Brașov și să petrecem o noapte împreună”.

Între timp, trenul s-a pus în mișcare, staționarea fiind la Podul Basarab, și, ținând-o încă de mână, îi repeta întruna să ii dea adresa de Facebook.

Continuarea, în Știri Craiova!

Foto (descriptiv) CFR Calatori

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related