marți, 24 mai 2022
AcasăLa ziDe ce nimeni nu zice că doare?

De ce nimeni nu zice că doare?

Cum putea fi avortul medicamentos o soluție, în pandemie

În starea de urgență din aprilie-mai 2020, avortul la cerere a devenit o procedură neesențială. Date obținute de la 155 de spitale publice din țară arată că doar 30 dintre ele au oferit acest serviciu, în perioada respectivă. În lipsa altor soluții, avortul empiric și decesele cauzate de întreruperea de sarcină autoindusă au redevenit o realitate. La toate astea, exista o soluție: avortul medicamentos prin telemedicină. De ce nu ne-am folosit de ea?

Afli că ești însărcinată, dar îți e clar că nu poți păstra sarcina. Un avort e cea mai bună soluție pentru tine, în acest moment al vieții. Suni la spitalele publice din orașul tău. Când, într-un final, cineva răspunde primești un Nu sau rugămintea să revii mai încolo, poate se schimbă lucrurile între timp. Doar că tu nu știi cât timp mai ai. Nu știi ce vârstă are sarcina, dar știi că ai doar 14 săptămâni la dispoziție. Nu poți merge în alt oraș, nu-ți permiți. 

E lockdown. Dacă te deplasezi, te expui, riști să te infectezi. O variantă salvatoare găsită de unele țări a fost avortul medicamentos, prescris de la distanță, încă neimplementat la noi. Așa că încerci la clinicile private. Suni la toate pe care le găsești pe internet. Multe te refuză. La unele, prețurile s-au dublat față de pre-pandemie. Ce faci?

În aceste condiții, pentru unele femei din România, soluția a fost să se ocupe singure. Acasă. 

Un avort la cerere nu este o urgență

Pe 23 martie 2020, când pandemia Covid-19 ne prindea pe nepregătite, un ordin militar emis de Ministerul Afacerilor Interne (MAI) scotea avortul la cerere în afara procedurilor esențiale. Pe lângă spitalele de stat care au fost transformate în suport covid, multe dintre ele și-au închis ușile și și-au justificat refuzul prin ordinul emis de șeful DSU Raed Arafat și co-semnat de ministrul Sănătății de atunci, Nelu Tătaru, chiar dacă, la scurt timp după, amândoi au precizat că serviciile de avort vor putea fi făcute în continuare. 

„Când am aflat, în martie, că situația e așa nasoală cu întreruperea de sarcină, am scris la Ministerul Sănătății. Ei au trimis un document către DSP-uri și spitale și le-au zis că trebuie asigurat femeilor accesul în această perioadă la întreruperi de sarcină sigure”, spune Andrada Cilibiu de la Filia, un o organizație neguvernamentală care militează pentru drepturile femeilor. 

În pofida acestor declarații și intervenții, realitatea din teren arăta altceva. Date colectate de la DSP-urile din țară, provenite de la 155 de spitale publice (județene, municipale și orășenești) arată că, în perioada aprilie-mai 2020, doar 30 dintre acestea au raportat că au făcut efectiv avorturi la cerere. E vorba, în mare, de spitale județene și clinici mai mici de prin țară, unde s-au găsit medici dispuși. 

Citește și: Zeci de oameni au dus plăpumi şi pături la Clinica de Oncologie din Timişoara, unde bolnavii internaţi îndură temperaturi scăzute în saloane

Avorturi la cerere făcute în anul 2020, comparativ cu anul 2019, în spitalele județene din România

În regiunile Moldova-Bucovina, adică în opt județe, au fost trei spitale publice care au făcut întreruperi de sarcină la cerere în perioada stării de urgență. Spitalul Orășenesc Târgu Neamț a raportat o întrerupere de sarcină la cerere în lunile de lockdown, Spitalul Municipal Dorohoi cinci, iar Spitalul de Obstetrică – Ginecologie Elena Doamna din Iași a raportat tot un avort. Practic, o femeie din județul Vrancea, care în starea de urgență ar fi vrut să facă o întrerupere de sarcină într-un spital public, ar fi trebuit să călătorească până în Iași sau Târgu Neamț, ori să încerce în Buzău sau Brăila. 

În cele zece județe din zona Transilvaniei au raportat avorturi la cerere în starea de urgență nouă spitale, însă patru dintre acestea sunt concentrate în Mureș (47 raportări în total), alte patru sunt în Harghita (51 raportări în total), iar unul este în Sibiu (cu 11 avorturi făcute la SJU Sibiu). „În spitalele publice din județul Sălaj nu se fac avorturi la cerere”, ni s-a răspuns la solicitarea făcută, iar pe lângă acesta, și Bistrița-Năsăud, Alba și Hunedoara au rămas complet descoperite, cu zero avorturi raportate în această perioadă. 

În Maramureș, doar SJU Baia-Mare a raportat un avort la cerere în perioada de urgență, în Bihor, femeile au putut merge doar la SJU Oradea, care a făcut 24 de întreruperi voluntare sau SJU Arad (17 întreruperi). În Caraș-Severin, femeile nevoite să acceseze acest serviciu au putut apela la spitalele județene din Reșița (16 raportări în lockdown) și Caransebeș (două raportări) sau la Spitalul Orășenesc Moldova-Nouă (șapte raportări). 

În zona de sud a țării, în Oltenia, în lockdown nu s-au făcut avorturi la cerere în spitalele din Mehedinți și Olt, astfel că, cine a avut nevoie de acest serviciu a trebui să se deplaseze la Spitalul Orășenesc din Dăbuleni (singurul din Dolj care făcea, cu nouă raportări) ori în Vâlcea, la spitalul Municipal Drăgășani care a făcut două întreruperi la cerere în intervalul menționat. 

În ce privește zona Munteniei, au fost opt spitale care au făcut întreruperi de sarcină, dintre care cinci județene (SJU Pitești, SJU Alexandria, SJU Brăila, SJU Ialomița, SJU Buzău) și trei orășenești (spitalul din Găești, Costești și Nehoiu). În total, cele opt spitale au raportat 308 întreruperi de sarcină la cerere, în pandemie. În Dobrogea, doar SJU Constanța a făcut un avort și Spitalul Orășenesc Hârșova (șapte avorturi).

Avorturi la cerere făcute în anul 2020, comparativ cu anul 2019, în spitalele municipale din România
Avorturi la cerere făcute în anul 2020, comparativ cu anul 2019, în spitalele orășenești din România

Pericolul infectării cu virusul SARS-CoV-2 a planat și el asupra acestei situații, iar printre motivele invocate de spitalele care au refuzat avortul la cerere se numără și faptul că nu aveau căi de acces separate pentru pacienții depistați cu covid19 și cei fără. 

Este și unul dintre motivele prin care unii medici și-au justificat refuzul de a realiza un avort la cerere.

„Au zis că nu fac astfel de proceduri pentru că își pun sănătatea în pericol, pentru că nu exista protocol de testare a fiecărei femei pacient care intra în spital și ar putea să vină cineva infectat care să vrea un avort și să îmbolnăvească medicul. Așa că au început să nu mai facă deloc întrerupere de sarcină”, spune Andrada Cilibiu.

Și totuși, cum au procedat spitalele publice care au continuat să facă avort în perioada de urgență? Unele au avut noroc de clădiri mai mari, cu secție de ginecologie amplasată într-un corp separat de cel în care erau tratați bolnavii de Covid, altele au mutat secția cu totul, într-un alt corp al spitalului.

Citește și: Comisia de la Veneția va emite un punct de vedere cu privire la excluderea judecătorului Cristi Danileț și proiectul privind SIIJ

Ce soluții au avut femeile?

Așadar, spre ce soluții s-au dus femeile care se aflau în situația urgentă de a face un avort, mai ales în timpul stării de urgență? Pentru multe dintre ele, un răspuns au fost clinicile private. Însă jurnaliștii de la Libertatea au arătat într-un articol apărut în acea perioadă cum cele mai importante clinici private din București și-au suspendat temporar activitatea, unele până la „noi reglementări”, altele poate până „după Paști”. 

Conform legii, un avort la cerere poate fi făcut până la 14 săptămâni de sarcină, iar unul terapeutic până la 24 de săptămâni. Într-un alt articol apărut în Libertatea scria că același refuz a apărut și când au fost contactate clinicile din capitală în vederea prescrierii unui tratament pentru avortul medicamentos. 

Maternitatea Polizu și Maternitatea Giulești au fost unele dintre puținele unități spitalicești care făceau avorturi la cerere înainte de a fi emis ordinul MAI și care, ulterior, au oprit acest serviciu. Situația era asemănătoare și la privat, la Regina Maria și Royal Hospital, iar Medlife a refuzat să facă nu doar în București, ci în toată rețeaua din țară. Chiar și Marie Stopes, care e o clinică privată ce funcționează și ca fundație și demarează proiecte de acces la sănătate reproductivă și drepturi reproductive a anunțat că își întrerupe activitatea, în perioada 30 martie-22 aprilie, cu posibilitate de prelungire până la 1 mai. 

Avorturi la cerere făcute în anul 2020, comparativ cu anul 2019, în maternitățile din România

Marie Stopes este una dintre clinicile la care apelează și Centrul Filia, când vin la el beneficiare aflate în dificultate. Andrada Cilibiu povestește despre o femeie din Somalia, care a ajuns ca refugiată pe teritoriul României și care a rămas însărcinată în urma unui viol, când trecea prin Turcia. 

„Voia să facă avort. Nu avea bani și nici în Galați nu făcea nimeni avort. Am vorbit cu fetele de la Marie Stopes și au acceptat să o primească, doar că, la ultima discuție cu ea, a spus că o să păstreze sarcina din motive religioase și o înțeleg, face parte dintr-un complet alt background cultural, clar a fost o decizie foarte grea pentru ea. În acest moment, probabil că mai are o săptămână sau două să se răzgândească. Dar, dacă nu ar fi vrut să păstreze sarcina și era singură în Galați, nu ar fi avut nici o posibilitate să facă avort”.

Să nu poți face o întrerupere de sarcină la timp este un abuz, în care pacientelor li se încalcă nu doar dreptul la sănătate, dar și dreptul de a nu fi discriminate ca femei, având în vedere că vorbim de servicii necesare exclusiv în rândul femeilor, spune Iustina Ionescu, avocată pentru drepturile omului. 

În astfel de cazuri, dreptatea nu poate fi căutată în instanțele din România.

„Nu avem precedent pe această temă. Trebuie să înțelegem că este vorba despre o stigmă atribuită femeilor care fac avort, de unde reticența de a depune plângeri împotriva celor care le refuză accesul la un serviciu medical legal în România”, crede avocata Iustina Ionescu.

Beneficiarele care apelează la ajutorul dat de Centrul Filia sunt, de cele mai multe ori, femei care fie nu au posibilități materiale, fie nu reușesc să găsească singure un loc în care să facă o întrerupere, iar majoritatea ajung aici când sarcina e deja la 7, 8, 9 săptămâni, suficient de înaintată pentru a fi nevoie să găsești rapid o soluție, pentru a nu depăși termenul de legalitate. 

„Am mai avut un caz în Bacău, cu o beneficiară dintr-un sat care voia să își facă o întrerupere de sarcină și a trebuit să sun la toate clinicile și spitalele de stat și private, de pe o rază de 100 km față de unde era. Am găsit un singur loc în care a putut să-și facă întreruperea și oricum a costat 1200 de lei, enorm de mult. Voia să-și lege și trompele, ca să nu mai rămână însărcinată și, efectiv, nu a mai avut bani ca să facă și asta”, spune Andrada Cilibiu.

Avortul empiric, iar o realitate

La spitalele publice de stat, în lipsa unui plafon, prețul unui serviciu de întrerupere de sarcină variază, începând de la 150 de lei și ajungând chiar și la 1500 de lei. Pe de altă parte, în 2020, prețurile practicate de multe dintre clinicile private au crescut semnificativ. De exemplu, un avort medicamentos la Regina Maria costă, în prezent, 1600 de lei, în timp ce la Medlife, un avort pentru o sarcină mai avansată ajunge la 3000 de lei. Un avort la cerere nu intră în schema de asigurare de sănătate.

„Ce am observat în ultimii 2 ani de cercetare e că statul român nu încearcă, ca în Polonia, să interzică avortul sau să îngrădească dreptul sau accesul la avort prin Parlament, ci prin tot felul de măsuri administrative, cum e faptul că nu plafonează prețul la avort, așa ca banii devin un impediment real pentru aceste femei și le descurajează sa acceseze serviciul”, spune Andrada Cilibiu.

În Polonia, în noiembrie anul trecut, avortul a fost interzis aproape în totalitate, fiind acceptat numai în cazul sarcinilor apărute în urma unui viol, incest sau care pun viața mamei în pericol.

În astfel de situații, nu poți să nu continui să te întrebi: ce alte soluții au avut femeile care au fost refuzate, care nu au găsit un spital public la ele în oraș sau într-un oraș din apropiere, sau care nu s-au putut deplasa mai departe de casă și care nu și-au permis costurile de la  privat?

„Chiar dacă Ministerul Sănătății și alte instituții au avut informația privind această practică în pandemie, nu știu să fi fost luate măsuri pentru îndreptarea lucrurilor (de exemplu, prin extinderea folosirii avortului medicamentos pe perioada pandemiei, cum s-a procedat în Republica Moldova); așadar, româncele au rămas complet neprotejate, cu atât mai mult, cu cât nu există niciun precedent în justiție pe această temă”, spune Iustina Ionescu. 

Pentru câteva dintre acestea, singura rezolvare a fost să se ocupe singure.

„Au avut posibilitatea avortului empiric, dacă asta poate fi numită o posibilitate. Sau au fost femei care au născut copiii, i-au abandonat, sau au născut și i-au dat unei familii. Știu de cazuri empirice, din poveștile beneficiarelor cu care lucrăm sau de la alte ONG-uri și medici care lucrează cu beneficiare”, spune Andrada Cilibiu.

Președintele Societății de Obstetrică și Ginecologie din România, Radu Vlădăreanu, confirmă și el că avortul empiric a redevenit o realitate, chiar dacă, deocamdată, nu există date centralizate care să ne arate amploarea acesteia: 

„Nu avem date la nimic în România, dar din discuțiile cu colegii a reieșit faptul că au întâlnit persoane cu situații, din trecut, în care avortul provocat septic este rentabil și au fost decese care cred că pot fi puse pe seama acestei situații. În final, doar medicina legală poate să aibă confirmarea acestor proceduri. Am avut și noi, în spitalul la care lucrez, câteva situații care ar fi putut fi încadrate aici. Și, din păcate, una sau două cazuri s-au soldat cu deces. Au venit foarte târziu si în niște stări în care, cu tot suportul de terapie intensivă, nu au putut supraviețui”, spune acesta. „E greu de înțeles cum, într-o țară care a fost decimată de această interdicție a avortului, s-a ajuns din nou la situația asta”, mai adaugă medicul.

De ce nimeni nu zice că doare?

În plin lockdown, când libertatea de mișcare era restrânsă la câțiva metri de casă, iar orice motiv de deplasare trebuia bifat și declarat pe propria răspundere, vizita la o clinică, pentru un avort la cerere, care poate fi realizat, legal, până la vârsta de 14 săptămâni a sarcinii, nu se regăsea printre cele 10 motive permise pentru a ieși din casă și prevăzute în Ordonanța Militară nr.3/2020. 

Euromed, cabinetul privat la care a apelat Maria (*) pentru o întrerupere de sarcină, chiar în buza pandemiei, pe 6 aprilie 2020, s-a întâmplat să fie la doar 15 minute de locuința ei.

„Am făcut declarație, cu punctul ăla bifat, de proceduri medicale. Am avut mari emoții, nu știu dacă au fost întemeiate sau nu, dar știu că, la vremea aia, în gandul meu era: bai, sper să nu mă oprească nimeni, pentru că astea medicale trebuiau să fie urgențe și, cumva, o întrerupere de sarcina nu era o chestie urgentă. Pentru mine, era”, spune Maria. Aceasta a preferat din prima un loc privat, în parte pentru a reduce riscul de infecție cu coronavirus, în parte pentru că prea multe opțiuni nu avea. 

A aflat că este însărcinată chiar cu o zi înainte ca Marie Stopes să anunțe că se închide. Vestea a venit ca un nor negru: locuia împreună cu tatăl băiețelului ei de 5 ani jumătate, o soluție temporară, pentru a mai reduce din cheltuieli și din riscul infectării cu covid19, însă descrie relația ca pe una toxică. 

„Nu era deloc o idee bună. Eu nu voiam să mai am de-a face cu omul ăla și așa eram legată de el cu primul copil. Nu știam dacă voi mai avea loc de muncă în curând (lucram la grădiniță ca educatoare), de unde voi plăti chiria. Abia simțeam că ies la liman cu cheltuielile după 3 ani de chinuială financiară. Plus partea psihică și emoțională. 2020 îmi dăduse niște lovituri sub centură de la începutul anului, încă din ianuarie, cu mega anxietate și depresie și gânduri nasoale și revelații teribil de dureroase și plâns la 3 noaptea. Efectiv simțeam că dacă voi păstra sarcina voi cădea iar în groapa urâtă în care am picat când am rămas însărcinată cu primul copil și din care abia am reușit să ies”, spune Maria. 

Nu voia la stat, unde știa că eforturile sunt concentrate spre lupta anti-covid, îi era frică să caute un spital și să nu găsească, era speriată de virus, toată lumea era speriată, voia ca totul să se termine într-o săptămână. A rugat două prietene să îi caute un loc. 

„Totul mi s-a părut făcut cam pe șleau și pe repede înainte. O parte din detalii sunt în ceață și amestecate, dar cum îmi amintesc a fost că prima dată mi-au făcut un examen ginecologic. Erau doi bărbați pe acolo și femeia care m-a luat în primire la început și eu mă simțeam super inconfortabil și ca un animal la zoo. După asta mi-a zis să nu mă mai îmbrac, că oricum mergem la ecografie. Atât că între prima sală și a doua în care trebuia să ajung mai era una. M-am îmbrăcat oricum, m-am dus acolo, m-am dezbrăcat. Au făcut eco, nu mai știu dacă și transvaginala, parcă. 

Am stat tot timpul cu capul într-o parte, ca să nu văd nimic. La un moment dat, când se uitau acolo, cel mai tânăr a zis ceva de genul «stai, ce e aia, sunt doi?». Am simțit că îmi cade cerul în cap și mor. Mereu mi-am dorit gemeni. La care cel bătrân a dres-o cumva cu un „cred că mai degrabă e un chist”. Nu m-am uitat, mi-era teamă că nu voi putea continua dacă văd (cum am pățit și prima dată). Mi-au luat probe de sânge, că nu știam Rh-ul. Și apoi, dezbrăcată de la brâu în jos am așteptat într-o cămăruță mică, un fel de hol lângă sala «de operație». Ca să vină să-mi facă prima anestezie. Singură cuc. Speriată ca naiba.”

Maria a ales să facă chiuretaj. Nu știa cum i-ar fi reacționat corpul în cazul unui avort medicamentos, poate eșua, poate apăreau complicații care ar fi trimis-o la stat, nu voia să se reîntoarcă la cabinet, pentru a verifica dacă procedura a funcționat. Spune că se aștepta la durere, „nu ai cum să nu simți nimic”, însă se gândea mai degrabă la cea emoțională. 

„Eu am urlat de durere, am plâns tot timpul pentru că durea, frate, nu știu ce efect și-a făcut anestezia aia. Simțeam că smulge bucăți din mine și-am rupt mâna asistentei, nu știa în ce se băga când mi-a întins mâna. Am născut un copil, vreo 7 ani am intrat în fiecare an în spital cu gastrită și niște dureri crunte, crunte, crunte, dar asta m-a terminat și am urlat ca un câine acolo. Nu am fost avertizată, nimeni nu vorbește despre cât de tare doare”, își amintește Maria. Întreaga procedură a costat-o undeva la 1500-1700 de lei. 

Durerea a urmat-o și în afara cabinetului, unde a așteptat să îi treacă efectul anestezic.

„Ora aia am petrecut-o singură, iar asta a fost una dintre părțile cele mai urâte, că oricum eram în dureri. Vreo jumătate de oră din cât am stat acolo așteptând am urlat, eram singură și urlam, parcă a rămas durerea acolo. După care urlam că m-au lăsat ăștia singură aicea, mi se părea îngrozitor să vii să faci o chestie de genul ăsta, care e traumatizantă fizic și psihic și să rămâi singur”.

Avortul medicamentos în pandemie – o soluție încă ignorată?

Alina (*) a știut din prima că vrea să facă avort medicamentos. În cazul ei, se poate spune că vestea unei noi sarcini a fost o adevărată surpriză. Lua anticoncepționale, iar pentru că traversa o perioadă cu antibiotic, care știa că scade gradul de protecție, a folosit prezervativ.

„Care s-a rupt, așa că am mers la farmacie și am luat pastila de a doua zi, la câteva ore după. Și cu toate aceste trei protecții, eu am rămas însărcinată. A fost un șoc pentru mine, să mă simt rău, să văd testul. Că totuși au fost trei protecții care au eșuat, un pic cam mult. Având experiența de acum trei ani, n-aș fi vrut să o repet”, spune Alina.

Cu trei ani în urmă, în aprilie 2019, când Alina a aflat că este gravidă, a apelat la doctorița de la Regina Maria, care se ocupase anterior de ea, când a rămas însărcinată cu fetița ei. „Am sunat-o pe respectiva, care mi-a zis, foarte urat: «a nu, în nici un caz nu fac așa ceva, nu știu pe cine să vă recomand, de la ce spital, că e foarte greu». Nu știu, mă gândeam că cineva din domeniul ei se întâlnește cu cineva în situațiile astea.” 

A căutat pe Google și a găsit un medic la privat, iar despre întreaga experiență își amintește că a fost traumatizantă. Nu a bruscat-o nimeni, dar nici nu a întâlnit empatie. I-au explicat procedura, ce se întâmplă, ce o să se întâmple, ia o pastiluță.

„E o pastiluță pe care o iei la ea în cabinet și, după aia, îți mai dau încă trei pentru introducere locală. Și după alea trei trebuia să o sun, îmi dăduse o oră, ca să știe ea că am eliminat. Am ratat ora respectivă cu vreo două ore și m-a certat, deși mă îndoiesc că stătea cu ochii pe ceas. 

Apoi, mai aveam un consult, la o săptămână după, să verificăm că totul e ok. Nu am reușit să ajung atunci imediat, m-am dus după trei zile și iar m-a certat. M-a așteptat la un birou și mi-a pus o broșură în față, despre sterilet. Și mi-a spus că trebuie să port sterilet, nu m-a întrebat dacă vreau să pun, de ce nu am vrut să păstrez sarcina sau care e contextul în care am decis să nu, ce s-a întâmplat. Puteam să fiu victima unui viol, nu m-a întrebat absolut nimic. Mi-a spus să fac Papanicolau și nu știu ce alte analize, apoi să mă-ntorc la ea, că îmi montează steriletul, mă costă nu știu câte sute de lei și ne vedem atunci, să nu plec fără să fac o programare. A fost un pic brutal pentru mine. La mine a fost situație fericită, sunt căsătorită, a fost un accident, nu am vrut să păstrez copilul că nu vreau și asta e. Poate nu e treaba lor să afle, sunt psihologi, dar mă gândesc că puteau să mă întrebe.”

Al doilea avort medicamentos l-a făcut spre finalul lui februarie 2021, la clinica privată iLife Medical de lângă Cotroceni. „Atmosfera era tensionată, parcă toată lumea venea pentru lucrul ăsta, nu vorbea nimeni cu nimeni, nu aveai voie să intri cu nimeni, să fii cu un partener, să mai schimbi o vorbă”. 

Încercase și la Regina Maria, sunând în Call Center, unde i-au spus că trebuie să verifice dacă „medicul practică asta”, iar apoi vor reveni. Nu a mai revenit nimeni. La iLife a descoperit că se afla în 5 săptămâni, dar că sarcina se oprise din evoluție. De data asta a întâlnit o doctoriță care voia să știe ce i s-a întâmplat și cum a ajuns în starea aceea. 

„Mi-a spus că o să-l facem corect, să se curețe tot, să nu fie probleme sau infecții. A fost control și pe scaun, palpat și verificat tot ce trebuie, față de celălalt. Când m-am întors la ea, mai aveam de făcut două controale, m-a ținut minte, m-a salutat, deși făcea multe proceduri. Ce mi-a plăcut mai mult a fost că, pentru celelalte trei pastiluțe, practic etapa a doua, m-a chemat tot la cabinet, ca să se asigure că sunt corect poziționate și nu dau greș. La ultimul control mi-a spus cum să procedez în viitor, ce opțiuni de protecție am, anticoncepționale, sterilet, legarea trompelor. A ținut minte că eu am 33 de ani și soțul meu la fel și mi-a zis că de ce să fac ceva așa drastic, că peste 10 ani poate o să găsesc un alt partener care să vrea copil, de ce să fac o alegere acum care are multe consecințe pe viitor. De data asta a fost o altă experiență cu totul, dar prețul a fost 800 de lei, mult mai mare față de 500, prima dată. E o sumă mare”, spune Alina.

O posibilitate aproape perfectă

Avortul medicamentos, prin care o sarcină este întreruptă din evoluție cu ajutorul medicamentației, se face, legal, în România, până la o vârstă a sarcinii de 8-9 săptămâni. 

Procedura a fost adoptată în peste 35 de țări din lume, iar pe 29 decembrie 2020, în Monitorul Oficial a fost publicat un Ghid oficial al avortului medicamentos, ce explică, printre altele, standardele, metodele și medicamentele utilizate pentru acest tip de intervenție, dar și pentru avorturi incomplete sau sarcini oprite din evoluție, recomandările de conduită în fiecare situație, mai ales în caz de complicații sau eșec al terapiei medicamentoase, dar și când vine vorba de îngrijirile ce trebuiesc acordate pacientei până la completarea avortului și după, monitorizarea acesteia, controlul durerii, sprijin emoțional ei și familiei, dar și informarea în legătură cu toate implicațiile procedurii (riscuri, beneficii, alternative, sprijinul pe care îl poate primi prin lege și instituțiile la care poate apela în acest sens).

Întreruperea medicamentoasă de sarcină are multe avantaje pentru pacientă, atât când vine vorba de starea fizică, dar și de impactul emoțional. În primul rând, se menționează în ghid, „evită intervenţia chirurgicală şi anestezia şi oferă pacientelor o participare activă şi controlul asupra procesului întreruperii de sarcină.” 

Apoi, este mult mai ușor de aplicat, iar medicul Radu Vlădăreanu, care e președintele Societății de Obstetrică și Ginecologie din România, ce face parte din grupul de coordonare a elaborării ghidului, spune că, „în afară de consultația inițială, toate lucrurile se pot desfășura la telefon, rețeta poate fi trimisă pe telefon. Chiar foarte simplu ar fi. Și funcționează, n-am avut o situație în care să fie nevoie de o intervenție după avortul medicamentos. Sigur că există acest risc, dar el e destul de rar”. 

În acest caz, având în vedere cum a fost afectat accesul femeilor la serviciile de avort la cerere, în starea de urgență și în restul perioadei pandemice, de ce spitalele publice autohtone au refuzat să  folosească această soluție, care ne stă la îndemână?

Până a ajunge acolo, trebuie să îi convingi și pe unii medici de beneficiile acestei metode mai noi de întrerupere a unei sarcini nedorite. În pofida faptului că este o metodă mai ușoară și mai blândă pentru pacientă, în spitalele și clinicile de la noi, întreruperea medicamentoasă nu este la fel de utilizată precum alternativele invazive.

„Se va face încă o lungă perioadă acest lucru”, crede medicul Radu Vlădăreanu. Acesta motivează situația, pe de-o parte, prin nivelul socio-economic-educațional al femeilor, iar, pe de altă parte, prin „obișnuința medicilor de a face acest lucru, frica de necunoscut, de a face ceva nou, vârsta acestor medici”. 

Avortul medicamentos este, în opinia medicului, „o posibilitate aproape perfectă” de a rezolva nu doar reticența doctorilor care refuză să facă o întrerupere de sarcină din considerente religioase. „În definitiv, ei nu fac altceva decât să recomande procedura, având conștiința faptului că, neoferind nici o variantă, femeile vor apela la această provocare septică, ca pe vremea comunismului și a lui Ceaușescu și să crească mortalitate pe care nu ne-o dorim. Deci, cumva, conștiința lor ar putea fi împăcată prin faptul că a da o simplă rețetă nu este la fel cu a o face cu mâna lor. La urma urmei, pacienta e cea care își ia această medicație”. 

Un alt avantaj scos în evidență de doctorul Vlădăreanu este prețul unui avort medicamentos, mai scăzut decât cel pentru sarcini aflate la vârste mai avansate, costurile acestei metode fiind mai scăzute și la spitalele publice, dar și la cele private. „Avem cel puțin două grupuri de produse oferite de două companii diferite, care promovează medicațiile lor, deci e și o competiție, ceea ce e foarte bine, pentru că poate duce la o reducere a prețului.” 

Pe de altă parte, ghidul menționează și dezavantajele avortului medicamentos, o metodă care e totuși mai puțin eficientă decât cea chirurgicală (90%-98%, comparativ cu peste 99%). Mai este scris și faptul că, întreruperea medicamentoasă presupune totuși mai mult timp și mai multe vizite de control la cabinet. 

În România, pe lângă necesitatea primului control pentru ecografie, este obligatoriu să fii prezentă în cabinet, pentru a lua prima pastilă împreună cu medicul.

„Statul român ar fi putut să implementeze avortul medicamentos prin telemedicină. Noi am cerut asta, că am văzut modelul din Republica Moldova, care tot așa, a avut probleme cu întreruperile de sarcină în carantină. Ministerul Sănătății a zis că o să încerce, dar deocamdată nu am primit nici un semnal că s-a pus la punct sistemul”, spune Andrada Ciliban. 

Mai exact, întreaga procedură poate fi făcută fără să te deplasezi la o instituție medicală, de pe telefon sau pe zoom. 

Poate fi asta o soluție și pentru femeile din România? Medicul Radu Vlădăreanu crede că nu. „În Occident, sunt medici care, pe baza valorii beta hCG-ului, acel marker de sarcină, indică pur și simplu, prin telemedicină, rețeta, fără să vadă pacienta. E puțin exagerată, poate, pentru România, această variantă în care nu vezi deloc pacienta”.


Pe 4 octombrie 2021, când numărul de cazuri de Covid-19 creștea, iar al patrulea val ne bătea la ușă, Comitetul pentru Situații Speciale de Urgență a decis iar suspendarea oricărei proceduri medicale care nu reprezenta o urgență, pentru 30 de zile. Șeful DSU, Raed Arafat a precizat că aceste măsuri nu se aplică și în cazul situațiilor urgente, femeilor însărcinate ce au nevoie de controale obligatorii, pacienților cu afecțiuni oncologice cronice sau celor care necesită dializă. Avortul la cerere nu era exceptat de la noile prevederi. 

„La două, trei luni după primul avort, mi-a trimis o prietenă un link către un articol care spunea că nu se fac avorturi în București și în România și că sunt refuzați oamenii și așa mai departe. Mi-a trimis articolul ăla și mi-a spus: «abia acum îmi dau seama prin ce ai trecut tu»”, își amintește Alina. 

„În momentele alea te simți blocat și trădat, când știi că legea îți permite, că ai putea să faci asta, dar totuși sunt niște piedici. Nu vrei să se întâmple asta, nu ai ce să faci, tot te simți rău, mai vomiți un pic și mai dai un telefon, era foarte scary sentimentul ăla, să fii refuzat și mai ales să fii tratat ca și cum cine știe ce ai făcut.”


(*) numele femeilor au fost schimbate, pentru a le proteja identitatea


Alexandra Filip
Alexandra Filip este jurnalistă independentă, cu un interes pentru jurnalism narativ, tehnici de storytelling, jurnalism de soluții și de date. A scris și documentat materiale despre drepturile omului, discriminare, democrație participativă.
ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Foarte emoționant articolul și cam tragic în opinia mea ce se întâmplă. Nici nu îmi pot închipui prin câte au trecut aceste femei și altele care poate nu au avut curajul sa ceară ajutor sau să își spună povestea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

DIN ACEEAȘI CATEGORIE

- Publicitate -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE