Europarlamentarul Marian Jean Marinescu: „Sistemul feroviar european nu este capabil să răspundă la o criză”

Data:

Europarlamentarul Marian Jean Marinescu, coordonator al grupului PPE în Comisia TRAN, din Parlamentul European, a declarat că „efectele agresiunii criminale a Rusiei împotriva Ucrainei au arătat încă o dată că sistemul feroviar european nu este capabil să răspundă la o criză. Nu este capabil să absoarbă o cantitate mai mare de mărfuri sau un număr mai mare de pasageri, într-un context internațional”.

Eurodeputatul român susţine că aşa ceva s-a mai întâmplat o singură dată, atunci când a fost criza cenuşei vulcanului din Islanda, dar, din păcate, au trecut 10 ani de atunci şi nu s-a întâmplat nimic. Marinescu spune că introducerea trenurilor internaţionale este destul de complicată pentru că nu există standardizare, armonizare între regulamentele de circulaţie.

Citește și: Ziua Europei la Parlamentul European din Strassbourg

„În acelaşi timp, Uniunea Europeană doreşte să mutăm foarte mult de pe rutier pe cale ferată, de pe aerian, pe cale ferată. Mai ales pe distanţele scurte. Nu se va întâmpla acest lucru dacă nu vom moderniza calea ferată europeană. Sunt câteva ţări care au trenuri de mare viteză… Franţa, Spania, Olanda şi Belgia Introducerea trenurilor internaţionale (de pasageri sau de marfă) este foarte complicată. Nu există standardizare, armonizare între regulamentele de circulaţie, nu există interoperabilitate”, a declarat, pentru PressHUB, Marian Jean Marinescu, eurodeputat PPE.

Citește și: Unitatea și solidaritatea internă ale UE, esențiale pentru viitoarea reconstrucție a Ucrainei

Deja s-au consumat 800 de milioane de euro

Parlamentul European a mai constatat că există o problemă şi în ceea ce priveşte folosirea reţelei de cale ferată atât pentru transportul civil cât şi pentru cel militar. Mai ales către graniţa de est a Uniunii. 

„Propunerea mea a fost crearea unui supliment la Facilitatea de Conectare a Europei (CEF), finanțat din Pilonul 2 al Facilităţii de Rezilienţă, unde sunt bani care nu au fost folosiţi de statele membre.

În CEF a existat o propunere a Comisiei, acum cinci ani, când Comisia Europeană a propus un buget de 6,5 miliarde de euro pentru mobilitate militară. Din păcate, în final s-a ajuns la 1,6 miliarde de euro. Total insuficient.

Deja, la momentul la care vorbim, s-au consumat 800 de milioane. Ar  fi necesar un pachet legislativ care să oblige statele membre la armonizare, standardizare, interoperabilitate”, a explicat europarlamentarul PPE. 

Citește și: Ce face UE pentru a reducere dependența de gazul rusesc

Germania lucrează cu încetinitorul pentru că îi convine

Din păcate, Germania nu pare să fie prea interesată. Fiind în mijlocul Uniunii Europene, majoritatea transporturilor de marfă trece prin această țară.

Marian Jean Marinescu mai spune că Germania lucrează cu încetinitorul pentru că îi convine. În plus, Comisia Europeană ar trebui să vină şi cu un program pentru Moldova și Ucraina, similar cu programul pentru Balcani, cu o facilitate în domeniul transporturilor

„Este ipocrizie să spunem că mutăm transporutul pe calea ferată când nu suntem pregăti’i. Grupul PPE a făcut deja această propunere legislativă  pentru armonizare, standardizare, interoperabilitate a căii ferate pe teritoriul UE. Aşteptăm să vedem care va fi răspunsul Comisiei.

Citește și: Parlamentul European a votat rezoluția în care solicită acordarea statutului de stat candidat la Uniunea Europeană pentru Republica Moldova

Deocamdată, Comisia Europeană trebuie să vină și cu un program pentru Moldova şi Ucraina, similar cu programul pentru Balcani, cu o facilitate în domeniul transporturilor, plus să adauge hărţile pentru Moldova şi Ucraina, iar pentru maritim chiar şi pentru Georgia. Acestea sunt, dintr-o perspectivă a transporturilor, reacțiile corecte ale UE la ceea ce se întâmplă acum în Ucraina”, a menționat Marian Jean Marinescu, coordonator al grupului PPE în Comisia TRAN.

Marga Bulugean
Marga Bulugean
Marga Bulugean este redactor-șef la cotidianul regional “Cuvântul Libertății” din Craiova. A fost redactor, șef de departament, redactor-șef adjunct. Am avut în directa responsabilitate domeniul “Social”, dar și instituțiile județene și locale implicate în domeniul sănătății. În prezent, este responsabilă de coordonarea redacției, de identificarea de noi subiecte, editarea știrilor, reportajelor și interviurilor, precum și de coordonarea studenților de la Jurnalism care fac practică și internship-uri la ziarul Cuvântul Libertății. A făcut parte timp de patru ani din redacția grupului de presă Curentul-Monitorul, unde a fost reporter și redactor, domeniul fiind tot domeniul “Social”. Are dublă licență, în inginerie și filologie la Universitatea din Craiova și un master în Managementul Instituțiilor Publice.

1 COMENTARIU

  1. […] „În acelaşi timp, Uniunea Europeană doreşte să mutăm foarte mult de pe rutier pe cale ferată, de pe aerian pe cale ferată. Mai ales pe distanţele scurte. Nu se va întâmpla acest lucru dacă nu vom moderniza calea ferată europeană. Sunt câteva ţări care au trenuri de mare viteză… Franţa, Spania, Olanda şi Belgia. Introducerea trenurilor internaţionale (de pasageri sau de marfă) este foarte complicată. Nu există standardizare, armonizare între regulamentele de circulaţie, nu există interoperabilitate”, a declarat Marian Jean Marinescu pentru PressHUB. […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul:

- Publicitate -spot_imgspot_img

Azi

Mai multe articole similare
Similare

Consiliera milionară de la Ministerul Digitalizării, asociată la un coafor din Londra

Oana Babagianu, consilier superior la Ministerul Cercetării, Inovării și...

Lui ÎPS Teodosie i-a fost tăiat microfonul de Ziua Marinei, pentru a-i scurta slujba

Slujba oficiată de Arhiepiscopul Tomisului la Ziua Marinei a...

România nu există pe harta turismului european. Fără strategie, brand și identitate

Cine să viziteze România și de ce? Fără o...

Șeful de la Investiții a fost dat afară și scos din echipa de fotbal a primarului din Iași

Primarul a găsit vinovatul pentru întârzierile la marile investiții...