FITS 2023. Programul complet al festivalului și evenimentele speciale ale ediției din acest an

Data:

Teatrul Național ”Radu Stanca” (TNRS) din Sibiu a găzduit miercuri ultima conferință de presă ce precede a 30-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS).

Gazda conferinţei a fost Constantin Chiriac, preşedinte FITS şi director general TNRS, care a prezentat cele mai noi informaţii referitoare la #FITS30, respectiv seria de evenimente speciale care completează programul din acest an al Festivalului.

FITS va avea loc în perioada 23 iunie – 2 iulie, iar tema acestei ediţii este MIRACOL.

În cadrul conferinţei de presă, ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a transmis un mesaj despre colaborarea dintre FITS şi instituţia pe care o conduce, parteneriat dezvoltat în cadrul Sezonului NATO, care a debutat acum şapte ani:

„Includerea în programul manifestărilor Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu a unei Secţiuni NATO, realizată (…) împreună cu Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, exprimă profunzimea relaţiilor militari-civili la nivelul comunităţii locale şi înţelegerea importanţei adecvării ofertei artistice la specificul şi nevoile audienţei militare. Aceasta include nu doar militari şi studenţi români, dar şi personal aliat încadrat la Comandamentul Corpului Multinaţional Sud-Est, unitate emblematică a Structurii de Forţe a NATO din România. (…) Graţie Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu şi organizatorilor din Teatrul Naţional „Radu Stanca”, Ministerul Culturii şi Guvernul României, militarii români şi militarii aliaţi din ţările membre NATO se vor bucura, împreună cu publicul larg, de spectacolele incluse în program şi vor aprecia valenţele educative ale teatrului şi ale dialogului intercultural”, a declarat Angel Tîlvăr.

La această ediţie, sezonul NATO include patru spectacole care se vor desfăşura la Academia Forţelor Terestre:

GINGHIS HAN, de Uriankhai Damdinsuren, pe 23 iunie, ora 15 – Mongolian National University of Arts and Culture

HARMONICA RHAPSODY, cu Judy’s Harmonica Ensemble (TWN, CHN), pe 25 iunie, ora 15

TÄRÂMUL MUZICII, cu Cătălin Milea & Gabriel Bălaşa, pe 30 iunie, ora 15

MALUS SIEVERSII/S-CUM de la Leeds Beckett University (UK), Regia şi coregrafia: Joshua Haigh şi Olivia Richards, pe 1 iulie, ora 15.

În completarea acestui parteneriat, FITS a pus la dispoziţie o mie de abonamente gratuite la secţiunea Online şi alte trei mii la un preţ redus. Secţiunea Online a acestei ediţii conţine 40 de spectacole transmise live sau înregistrate.

Citește și: EXCLUSIV: Ministerul Mediului a publicat înregistrarea discuției cu delegația Parlamentului european privind tăierile ilegale de păduri

În continuarea conferinţei, Constantin Chiriac a anunţat că trei sferturi din biletele puse în vânzare pentru această ediţie sunt deja epuizate şi că peste jumătate din evenimentele incluse în programul din acest an sunt oferite publicului cu acces gratuit, astfel încât întreaga comunitate să poată fi #ParteDinMiracol.

Până în acest moment, FITS are 809 evenimente incluse în program şi aşteaptă aproximativ 5000 de participanţi din 75 de ţări.

Aplicaţia FITS este şi ea adusă cu toate informaţiile la zi, permite personalizarea programului şi multe alte facilităţi şi este disponibilă pentru descărcare atât în Google Play, pentru Android, cât şi în AppStore, pentru iOS.

Platforma doctorală a fost un alt subiect al informării de astăzi, iar cifra importantă în acest context este 47 – numărul instituţiilor de învăţământ care participă la această ediţie a programului, multe dintre acestea find printre cele mai prestigioase din lume. Tema din acest an este: „Căutarea miracolului şi revelaţia teatrului: cercetarea creativă în spectacolul contemporan”.

Citește și: 90 milioane de euro pe an, evaziunea fiscală din „păcănele” (surse)

Platforma Internaţionala de Prezentare a Doctoratelor este un spaţiu excelent pentru dialog şi schimburi universitare între tineri cercetători, membrii comunităţilor academice şi publicul larg, care se derulează în fiecare an, începând cu 2014, în cadrul FITS. Scopul său principal este promovarea colaborării inter-instituţionale şi a educaţiei artistice, în contextul festivalului.

Pe rând, Constantin Chiriac a trecut în revistă şi celelalte secţiuni al căror program este disponibil începând de astăzi pe site-ul Festivalului (sibfest.ro): Spectacole-lectură, Conferinţe de presă şi Conferinţe speciale, Expoziţii, Platforma de Arte Vizuale (PAV), Therme Forum, Lansări de carte, şi la care publicul este aşteptat cu drag de Octavian Saiu şi Matei Vişniec, moderatorii evenimentelor speciale, dar şi de toţi artiştii şi autorii incluşi în program.

De asemenea, au fost anunțați artiştii care, din acest an, vor avea o Stea pe Aleea Celebrităţilor din Sibiu.

Şase noi nume se adaugă Aleii la această ediţie, nume care vor rămâne, permanent, #ParteDinMiracol: regizoarea britanică Katie Mitchell, dansatoarea şi coregrafa Maria Pages din Spania, dansatoarea şi coregrafa canadiană Marie Chouinard, regizorul elveţian Milo Rau, actorul, regizorul, dramaturgul şi producătorul portughez Tiago Rodrigues şi coregrafa Noa Wertheim, director artistic al companiei de dans Vertigo din Israel.

Citește și: Grevă japoneză în instituţiile publice de sănătate şi asistenţă socială

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(FOTO: Marian Filip – FITS / Facebook)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Reclamată de Agenția Națională de Integritate, Clotilde Armand a fost trimisă în judecată | Revista 22

Reclamată de Agenția Națională de Integritate, Clotilde Armand a...

Tânără reținută după ce a furat banii părinților și i-a înlocuit cu bancnote false

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești –...

Guvernul dă pensiile înainte de Paști. Care e capcana pentru lun viitoare | Săptămâna Online

Guvernul dă pensiile înainte de Paști, a decis Executivul...

Iohannis printre favoriții pentru funcția de președinte al Comisiei Europene | Politico

Iohannis printre favoriții pentru funcția de președinte al Comisiei...