Instanța supremă a decis reluarea turului 2 pentru CSM. Cine a judecat hotărârea Consiliului

Data:

Trei judecătoare de la Secția 1 Civilă a instanței supreme au decis că trebuie organizat un tur 2 pentru alegerile pentru viitorul Consiliu Superior al Magistraturii (CSM).

Cristina Truțescu, Denisa Livia Băldean și Lavinia Curelea au stabilit, după ce au conexat toate contestațiile depuse de Parchetul General, de doi procurori și de doi judecători, împotriva unei decizii discutabile a CSM, că turul doi se reorganizează pe motiv că majoritate înseamnă 50 % +1 și nu cel mai mare număr din voturile exprimate.

Interpretând în direcția transmisă de CSM, cele trei judecătoare au stabilit ca alegerile să se reia între judecătorii Ramona Grațiela Milu și Adrian Glugă, Mihai Ghica și Narcis Enculescu și între procurorii Sorin Flonta și Claudiu Sandu, Sorin Lia și Cătălina Sântion.

Judecătorii declarați admiși au contestat decizia de organizare a unui tur 2, în timp ce procurorii care au pierdut au cerut organizarea unui tur 2.

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis ca pentru toate cele patru locuri să se reorganizeze alegeri care vor avea loc, cel mai probabil, în septembrie.

Citește și: Asociaţia Iniţiativa pentru Justiţie semnalează grave inechităţi în proiectele de modificare a legilor justiţiei

Probleme cu legea

Tot ieri, instanța supremă a stabilit să sesizeze Curtea Constituțională cu o excepție ridicată de judecătorii Milu și Ghica. Astfel, s-a hotărât: „Sesizează Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (3) cu referire la art. 8 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”. Cele două articole se contrazic.

Astfel, primul spune că „sunt aleși ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii judecătorii care au obținut numărul cel mai mare de voturi la nivel national” dar care face trimitere la articolul 8 care spune „În cazul în care niciunul dintre candidați nu obține majoritate de voturi, se organizează turul doi al alegerilor la care participă judecătorii și procurorii clasați pe primele două locuri”.

Ramona Gratiela Milu a câștigat alegerile din 22 iunie 2022, clasându-se pe cel de-al treilea loc destinat curților de apel în CSM, iar Mihai Ghica a castigat alegerile din 22 iunie, clasându-se pe cel de-al doilea loc alocat tribunalelor în CSM.

Citește și: Magistrații acuză: Proiectele legilor justiției mențin aproape toate modificările nocive

Procurorul Claudiu Sandu a obținut 204 voturi. Contestația a venit din partea celui clasat pe locul 3 neeligibil, procurorul Sorin Emil Flonta, care a obținut 200 de voturi şi care a solicitat un tur doi întrucât nici el, nici Sandu nu au avut majoritate majoritate de 50+1.

La parchetele de pe lângă judecătorii, locul obţinut de Cătălina Sântion (392 de voturi) a fost contestat de cel clasat pe locul 2 neeligibil, Sorin Lia (357 de voturi).

Cine sunt cele trei judecătoare

Cristina Truțescu a venit la Curtea Supremă de la Curtea de Apel Iași unde a fost președinte de instanță. Ea este este membru al Asociației Magistraților din România (AMR). A promovat la instanța supremă în 2019, în urma susținerii unui interviu în fața Secției pentru Judecători a actualului CSM.

Citește și: „Vara ca hoții”. Consultare de gura lumii pe legile justiției, cu termene scurte fixate de CSM

Denisa Livia Băldean a promovat la instanța supremă de la Curtea de Apel Cluj. Anul trecut a obținut de la CSM 62.000 de lei pentru „indemnizație concurs” și „proiect optimizarea magistraturii” și membru al asociației „Noi pentru tine” din Cluj. Din mai 2021 este judecător al instanței supreme în urma unui interviu și a analizei modului în care sunt redactate hotărârile judecătorești. Decizia finală a fost luată de Secția pentru judecători a CSM.

Lavinia Curelea este judecător din septembrie 1989, iar la instanța supremă a ajuns în 2004.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Virgil Burlă
Virgil Burlă
Virgil Burlă este jurnalist din 2000. A început la Iași, apoi a continuat la București, unde s-a specializat ca reporter pe domeniul justiției. Mai colaborează cu Europa Liberă România.
2 COMENTARII
  1. Iată-ne abuzați și de judecători. După ce jandarmii, din partea guvernului și a președinției, ne-au abuzat în favoarea unor puteri în stat, iată, acum și judecătorii s-au aliniat politicului (cu exagerat de puținele excepții). Grav! Foarte grav! Fără reacție la acest ABUZ al OAMENILOR în ROBĂ vom fi, în mod categoric zdrobiți.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Judecătoarea din procesul lui Vlad Pascu rămâne în funcție

Judecătoarea din procesul lui Vlad Pascu rămâne în funcție....

Soția procurorului general, detașată încă 3 ani la CSM

Soția procurorului general va continua să fie detașată la...