O școală din Suceava a separat 44 de elevi de etnie romă de restul copiilor. Învață în sala de sport

Data:

Asociația Centrul de Avocacy și Drepturile Omului (CADO) a transmis către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, o plângere, prin care reclamă o posibilă faptă de segregare școlară,  pe criteriul etnic, din cadrul Școlii Gimnaziale Păltinoasa, județul Suceava.

Plângerea are ca reclamați școala în cauză și Inspectoratul Școlar Județean Suceava.

Școala Păltinoasa are 3 structuri școlare, printre care și o structură cu clase primare ce deservește cătunul Țîmpoceni, cu populație majoritară de etnie romă, cu situație economică dificilă și izolat din punct de vedere al transportului inclusiv de Satul Capul Codrului, de care aparține teritorial.

Această structură școlară a fost mutată în anul școlar 2021 – 2022 în cadrul Structurii Capul Codrului (școala centrală), ca urmare a dezafectării și ulterior a demolării clădirii ce deservea școala (risc ridicat de siguranță și sănătate publică), cei 44 de elevi de etnie romă fiind mutați în sala de sport a școlii, clădire separată de incinta șolii unde învață elevii majoritari, care nu este încălzită corespunzător iarna și fără acces direct la grupurile sanitare.

Cei 44 de elevi (de la pregătitoare până la cls a IV – a) sunt organizați într-o singură clasă cu predare simultană.

Citește și: Procurorul Pîrlog, cercetat disciplinar a 14-a oară, în urma unui interviu difuzat de PressHUB

Copiii romi, ținuți separat de 7 ani

Situația de segregare din această școală are o vechime de cel puțin 7 ani, fiind identificată și semnalată anterior (în anul școlar 2015 – 2016) tot de CADO în cadrul primului proces de monitorizare a segregării școlare (proiect Școală pentru toți copiii!), din România, către autoritățile competente, inclusiv ISJ Suceava pentru eliminarea situației de segregare, dar fără răspuns.  

La acea dată elevii de etnie romă învățau în șoala din Țimpoceni în condiții insalubre. Starea acestei clădiri reiese și din reportajul din 2015 care a atras atenția publică și a autorităților locale, dar care nu au reacționat și au continuat să  ignore situația.

YouTube video

CADO solicită CNCD-ului constatarea discriminării pe criteriul etnic, sancționarea cu amendă a școlii și ISJ Suceava pentru fapta de segregare școlară și recomandarea de integrare fizică și socială a elevilor romi în rândul elevilor majoritari.

Plângerea a fost realizată în cadrul proiectului „Școala pentru toți copiii!” – II derulat de Asociația Centrul de Advocacy și Drepturile Omului (CADO) în parteneriat cu Asociația Consultanților în Dezvoltare Comunitară (ACDC),cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.

Scopul proiectului este îmbunătățire a practicilor instituționale în aplicarea legislației de prevenire și combatere a segregării și discriminării datorită acțiunilor de watchdog, monitorizare și advocacy a ONG-urilor capacitate pentru a identifica și raporta discriminarea elevilor în educație sub forma segregării.

Citește și: Judecători-șefi care își rotunjesc veniturile cu bani europeni, virați de CSM

Despre Programul Active Citizens Fund România

Programul Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021. Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și a consolida relațiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare și statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia).

Programul este administrat de către consorțiul compus din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge, care acționează în calitate de Operator de Fond desemnat de către FMO – Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene.

Active Citizens Fund România vizează consolidarea societății civile și a cetățeniei active și creșterea capacității grupurilor vulnerabile.

Cu o alocare totală de 46.000.000 euro, programul urmărește dezvoltarea pe termen lung a sustenabilității și capacității sectorului societății civile, intensificând rolul său în promovarea participării democratice, a cetățeniei active și a drepturilor omului și consolidând în același timp relațiile bilaterale cu statele donatoare Islanda, Liechtenstein și Norvegia.

Pentru mai multe informații despre Active Citizens Fund în România, vă rugăm accesați www.activecitizensfund.ro. Pentru mai multe informații despre Granturile SEE și Norvegiene, accesați www.eeagrants.ro.”

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Instanța a respins contestația împotriva candidaturii lui Piedone la Primăria Capitalei

Contestația împotriva candidaturii lui Cristian Popescu Piedone la Primăria...

Cum va fi vremea de Paște. În unele zone din țară se așteaptă ninsori

Cum va fi vremea de Paște. Temperaturile urmează să...

Statul român este dator cu milioane de euro către producătorii de filme din străinătate

Statul român este dator cu milioane de euro către...