marți, 24 mai 2022
AcasăSubiectivOpiniiRomânia, invitată în clubul țărilor bogate. Dar greul abia începe

România, invitată în clubul țărilor bogate. Dar greul abia începe

Am primit cu entuziasm vestea de ieri: România invitată să adere la OCDE. Pentru toți cei care au avut ocazia să se intersecteze mai în amănunt cu subiectul știu cât de mult înseamnă acest lucru, iar pentru cei care au avut ocazia să și lucreze pe acest subiect (și nu aveți idee câți oameni și câtă energie s-a pus în acest demers), bucuria este și mai mare.

E un mare rezultat în primul rând al diplomației românești dar și, poate la fel de important, al tuturor celor din toate partidele politice, al președintelui și al consilierilor săi care au ajutat enorm indiferent de guvern sau context politic.

Să obții acordul tuturor statelor membre OCDE este o muncă ce necesită dăruire, consecvență și coordonare la un nivel pe care probabil foarte rar îl întâlniți. Sunt mulți cei care trebuie să primească mulțumiri și laude. Sper din toată inima să le primească, pentru ca acest efort nevăzut să fie apreciat. Eu o să mă opresc la cei cărora n-o să le mai putem mulțumi direct – regretații Mihnea Constantinescu și George Ciamba.

Dincolo de bucuria acestui pas important, începe să fie vizibilă realitatea aderării efective la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). N-am o dorință de a strica petrecerea dar greul abia începe. Și cred că trebuie explicat și înțeles ce implică și cât e de important pentru România.

O să încerc să le iau în ordinea dificultății.

România a fost invitată să adere la organizație. Asta înseamnă două lucruri: că indicatorii săi macro-economici sunt la nivelul corespunzător țărilor dezvoltate și că sunt stabili. Decizia pe acest subiect e tehnică și România se încadra de ceva vreme. De aceea, primul lucru pe care va trebui să-l facă e menținerea acestor indicatori și asta e cel mai simplu dintre toate cele pe care le avem de făcut.

Citește și: Declarație scandaloasă a ministrului Apărării de apropiere față de Rusia. Istoric: „Nu e o scăpare, nu e o gafă”

Invitația de a adera la OCDE e o decizie politică: 38 de țări au fost de acord cu soliditatea candidaturii României. E un cec în alb, dacă vreți, contra unei promisiuni, a unui angajament al României că va îndeplini toate criteriile de a deveni membru. Asta înseamnă că toți actorii implicați sunt de acord să sprijine acest efort – menținerea lui e a doua cea mai dificilă încercare.

Aderarea efectivă înseamnă alinierea la regulile pe care le împart toate țările dezvoltate. Asta implică alinierea legislației, a guvernanței la standardele OCDE.

Sunt peste 20 de comitete tehnice (și subliniez, tehnice) prin care România trebuie să treacă și să primească acceptul tuturor membrilor. Efortul ăsta de aliniere e unul extrem de complicat și dificil, dar partea cea mai complicată e tehnică, nu politică.

Ai sau nu ai, ești sau nu ești, nu merge pe promisiuni. Pentru cine e cu adevărat curios, poate să caute să vadă ce a însemnat procesul de aderare al ultimelor țări primite de OCDE.

Administrația noastră și conducerea ei politică au mers mai degrabă pe mimarea respectării regulilor. A face „pe bune” schimbări e cea de-a treia încercare.

Partea bună e că deja respectăm multe dintre standarde. Aderarea la UE ne-a obligat la acest lucru. Dar sunt multe alte domenii (guvernanța companiilor de stat, de exemplu) unde nu suntem deloc pe aceeași lungime de undă. Dincolo de alinierea la legislație, așadar, e nevoie de schimbări în adâncime – asta e mai greu decât cele de mai înainte.

Odată invitată, România trebuie să fie activă (nu doar prezentă) la activitatea OCDE. Asta înseamnă să ai oameni tehnici foarte bine pregătiți, pe domeniile de lucru efective ale organizației, care să fie prezenți acolo și să contribuie efectiv la documentele și studiile organizației.

Și poate o să râdeți, problema nu e să găsești acești oameni în ministere – credeți-mă pe cuvânt că există! Problema e să ajungă ei și nu vreun sprijinit politic care vrea să viziteze Parisul.

Problema e să îi convingi să lucreze la nivelul OCDE, cu OCDE, fără să-i poți motiva suplimentar. Înțelegeți de ce e mai complicat decât să ții indicatorii macroeconomici în limite? Cei care au trecut prin administrație cred că înțeleg mai bine ce zic.

Nici aici însă nu stăm rău. Sunt comitete unde România este foarte apreciată pentru contribuția sa (Concurență, de exemplu), sunt agenții ale OCDE în care România este reprezentată la un nivel de pregătire foarte înalt (dau exemplul aici al Agenției pentru Energie Nucleară). De la ei putem învăța ce înseamnă cu adevărat să fii activ în OCDE.

Problema e că trebuie să fim peste tot activi. Și asta la nivelul pe care îl cere OCDE. Asta înseamnă că cei care ne reprezintă acolo să fie nu numai buni specialiști, dar și buni cunoscători ai provocărilor globale și, mai ales, buni diplomați. E ceva foarte greu de atins pe termen scurt. Se poate însă coordonat și cu un mindset de învățare continuă.

Mai greu decât toate acestea e însă întoarcerea acasă. Comitetele dezbat și propun recomandări. Acestea trebuie însușite și puse în aplicare de fiecare stat. Problema așadar e ca acei specialiști să fie și ascultați când se întorc de la OCDE în instituțiile de la noi. Și apoi să genereze schimbările necesare alinierii la standardele de acolo.

Dacă identificarea și trimiterea unor oameni potriviți acolo era complicată, preluarea concluziilor lor de către instituții mi se pare, deocamdată, misiune imposibilă.

Asta înseamnă ca cei care conduc acele instituții să înțeleagă ce implică și să conducă efortul de implementare intern. De aceea, calitatea și pregătirea conducătorilor din aceste instituții publice este critică. Mai presus de cele menționate până acum se află un lucru care mental e greu de înțeles pentru moment la nivelul administrației din România – nu e ceva ce facem acum și gata. E ceva ce trebuie să facem permanent.

A face de formă nu mai e răspunsul. A face cu oameni nepregătiți nu mai e calea.

A fi serios, profesionist, permanent e ceva ce nu avem încă decât în foarte puține locuri. Aici nu suntem nici măcar teoretic. Încă.

Următorul ca grad de dificultate e schimbarea culturală pe care o implică aderarea la OCDE. Mentalitatea de țară dezvoltată e diferită de cea de țară aspirantă. România va trebui să înțeleagă că comportamentul său va fi privit altfel, să învețe să fie un exemplu pentru cei care aspiră. Să exporte modele și bune practici, să ajute, să ducă dezvoltare acolo unde nu e. Să se implice global.

Citește și: Unitatea Occidentului în criza din Ucraina, subminată de duplicitatea Germaniei

Asta e în altă galaxie pentru moment. Dar trebuie început și aici. Dar peste toate acestea, cel mai greu va fi să explici pe înțelesul oamenilor obișnuiți de ce e bine să aderăm la OCDE. Și asta în contextul unei neîncrederi crescute în autorități, mediu politic și media.

Tentația aici, pentru că e un efort colosal, de lungă durată, este fie să ignorăm publicul, fie să îi comunicăm instituțional. Dacă însă se va reuși – și asta e în zona miracolelor – să se transmită importanța aderării pentru o viață mai bună într-o Românie dezvoltată și ce poate însemna pentru fiecare român acest lucru, cinstit, corect, necosmetizat, atunci va fi un joc câștigat pe deplin.

Mă opresc aici fără pretenția de a fi acoperit tot. Sunt multe detalii și nuanțe pe care procesul de aderare le va presupune. Oricine va prelua coordonarea acestei aderări efective se înhamă la un efort uriaș și merită toată aprecierea și sprijinul.

Sper din toată inima ca acest proces care începe după primirea invitației să fie unul încununat de succes. În ciuda provocărilor menționate, eu cred că se poate.

Hai, numa’, vorba ardeleanului!

P.S. Vă rog să-mi dați voie să mulțumesc măcar unei mici părți din ce a însemnat efortul diplomatic ăsta de a obține invitația și alături de care am avut bucuria și onoarea să lucrez: Luca Niculescu (și minunatei echipe de la ambasadă, Alina Huszar, Doina Căjvăneanu), Luminita Odobescu (și celor care în momente complicate au ajutat pentru o voce comună europeană) și nu în ultimul rând echipelor de la MAE și SGG cărora sper să le fie apreciat efortul cum se cuvine).

Radu Puchiu
Radu Puchiu este co-fondator și CEO al H.appyCities, o organizație care construiește platforme digitale și aplicații mobile pentru a conecta cetățenii, comunitățile și autoritățile locale. Este consultant pentru politici publice și guvernare deschisă, cu peste 10 ani de experiență în sectorul public din România. A fost secretar de stat la Secretariatul General al Guvernului.
ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. […] România, invitată în clubul țărilor bogate. Dar greul abia începe. Am primit cu entuziasm vestea de ieri: România invitată să adere la OCDE. Pentru toți cei care au avut ocazia să se intersecteze mai în amănunt cu subiectul știu cât de mult înseamnă acest lucru, iar pentru cei care au avut ocazia să și lucreze pe acest subiect (și nu aveți idee câți oameni și câtă energie s-a pus în acest demers), bucuria este și mai mare.E un mare rezultat în primul rând al diplomației românești dar și, poate la fel de important, al tuturor celor din toate partidele politice, al președintelui și al consilierilor săi care au ajutat enorm indiferent de guvern sau context politic.Să obții acordul tuturor statelor membre OCDE este o muncă ce necesită dăruire, consecvență și coordonare la un nivel pe care probabil foarte rar îl întâlniți. Sunt mulți cei care trebuie să primească mulțumiri și laude. Sper din toată inima să le primească, pentru ca acest efort nevăzut să fie apreciat. Eu o să mă opresc la cei cărora n-o să le mai putem mulțumi direct – regretații Mihnea Constantinescu și George Ciamba.Articolul integral, pe PressHub.ro […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

DIN ACEEAȘI CATEGORIE

- Publicitate -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE