Războiul ruso-ucrainean aduce dileme asupra celei mai importante teme a Uniunii Europene: respectarea principiilor statului de drept de către statele membre UE și sancționarea acestora, atunci când organismele europene constată că respectivele state au încălcat aceste principii.
În contextul de securitate actual, cum ar trebui să trateze UE statele membre care nu respectă aceste principii, așa cum este cazul Poloniei, stat care a ajutat în același timp ucrainenii prin sprijin politic, militar și umanitar față de agresiunea rusească?
Până la a doua invazie militară a Rusiei asupra Ucrainei din acest an, Comisia Europeană s-a remarcat prin intransigența cu care a monitorizat statele UE care nu respectau principiile sale fondatoare.
Citește și: Legile educației ca vulnerabilitate națională
Nu mai e un secret pentru nimeni că oile negre ale UE deveniseră Polonia și Ungaria. Agresiunea rusească a separat apele la nivel politic între cele două state UE, datorită poziționării lor opuse față de Federația Rusă. Ungaria a devenit un cal troian al intereselor rusești în Europa, pe când Polonia s-a dovedit statul european care a ajutat cel mai mult Ucraina în vecinătatea sa. Asta a dus la o răcire diplomatică între cele două țări, care până în acest an făceau front comun împotriva pozițiilor Comisiei Europene referitoare la statul de drept.
Criteriile de aderare, cunoscute și sub denumirea de criterii de la Copenhaga, nu reprezintă moftul unor birocrați din aparatul tehnic al Bruxelles-ului, așa cum le prezintă suveraniștii europeni (sau propaganda Kremlinului), ci chiar principiile fundamentale prin care se dezvoltă construcția europeană, stipulate în mod expres în tratatele UE.
Pentru a evita derapaje de la democrația liberală de către statele membre, în ultimii patru ani Curtea Europeană de Justiție (CJUE) a emis, la rândul ei, în mod frecvent, decizii pentru a-și crea propria jurisprudență pe tema statului de drept.
Citește și: „Hahaganda” – o metodă specială de dezinformare. Poate, cea mai periculoasă
În această linie a fost și decizia CJUE din octombrie 2021 care a sancționat Polonia pentru crearea Camerei Disciplinare, un organism promovat de guvernul de la Varșovia, care nu oferă garanții privind independența magistraților. Decizia a obligat în același timp Polonia să plătească zilnic o amendă de 1 milion de euro pe zi, până la dizolvarea acestei camere.
Potrivit Bloomberg, în luna iulie a acestui an, Polonia acumulase 237 de milioane de euro în amenzi neplătite din momentul în care CJUE a emis decizia, iar acest lucru a forțat Comisia să blocheze fondurile UE alocate Poloniei pentru reconstrucție până remediază deficiențele privind statul de drept.
Deși Polonia a trecut în parlament o lege, în această vară, pentru a fi remediată situația cerută de CJUE, Comisia nu a fost mulțumită de forma finală și nu a deblocat fondurile UE către Polonia.
Odată cu noua dispută, și lupta politică dintre liderii polonezi și șefa Comisiei Europene s-a ascuțit, totul culminând cu declarațiile premierul polonez Mateusz Morawiecki, care, în vizită în Franţa, i-a reproşat preşedintelui francez Emmanuel Macron că Polonia se află sub „sancţiuni mai dureroase decât cele aplicate Rusiei”, făcând referire la aceste amenzi.
Desigur, la o primă vedere, lucrurile sunt simple: Polonia dovedește că nu și-a schimbat comportamentul reacționar în raport cu exigențele privind respectarea principiilor statului de drept și ar trebui în continuare sancționată.
Citește și: De ce nunta lui Simion a fost un laborator de spălare a creierelor
Ba chiar, în mod cinic, Polonia dovedește a fi foarte agilă în atingerea intereselor proprii și folosește noul contextul geopolitic pentru a presa Comisia Europeană să facă concesii pe tema statului de drept. Totuși, cum nimic din politica din interiorul UE nu este simplu, lipsa oricărei forme de compromis a Comisiei Europene ar putea avea consecințe nefaste asupra coeziunii statelor UE asupra agresiunii rusești. În acest an, securitatea UE a devenit prima pe agenda de priorități europene și umbrește alte teme care definesc uniunea.
Indiferent cât de problematică este Polonia în privința independenței justiției, nu îi poate nimeni reproșa comportamentul și deschiderea față de ucraineni, odată ce au fost invadați miliar. Polonia a reușit să-și reabiliteze imaginea șifonată datorită reacțiilor sale ferme pro-Ucraina. Poziția sa geografică și faptul că este statul care alocă bugetul cel mai consistent pentru apărare din regiune au transformat Polonia într-un actor esențial al alianței NATO împotriva Moscovei. În materie de securitate, Polonia a devenit un actor mai credibil în Europa, prin comparație cu legendarele poziții conciliante ale Franței și Germaniei față de Rusia.
Polonia, care beneficiază și de suportul Statelor Unite ale Americii, are putere de influență asupra statelor baltice și a altor state central și est-europene, pățite în istorie de agresiunile rusești.
Să „pedepsești” Polonia în acest context al războiului ar putea duce la o atitudine de dezamăgire a statelor baltice, pentru că, în politica europeană, realist vorbind, temele sunt mai degrabă interconectate, nu interpretate separat. După șocul Brexit, o retorică a Poloniei privind părăsirea blocului comunitar ar fi catastrofală pentru coeziunea Uniunii.
De celalaltă parte, liderii olandezi, adică europenii cei mai critici față de statele care nu respectă valorile statului de drept, și-ar putea reînvia poziția refractară nu numai asupra Poloniei și statelor central-europene, dar ar putea pune în dubiu inclusiv politica de extindere către Est a Uniunii Europene.
Mica mână întinsă a UE, care a acceptat oficializarea primului pas în procesul de aderare pentru Republica Moldova și Ucraina, în primăvara acestui an, ar putea fi oricând blocată, pentru că, da, realist vorbind, ar fi nevoie de zeci de ani ca democrația din Ucraina sau Republica Moldova să fie comparabilă cu una vest-europeană.
Citește și: Armele juridice ale Americii în războiul din Ucraina
Dar oare numai în acest lucru constă spiritul european, sau și în a încuraja și ajuta state cu o democrație mai puțin consolidată să și-o întărească? UE are și o importantă componentă de solidaritate, iar ea înseamnă că doar împreună UE capătă putere.
Pentru a păstra coeziunea față de agresiunea rusească, o formulă de compromis politic este probabil inevitabilă. Pentru România, presiunea Bruxelles-ului asupra clasei politice de la București pentru continuarea reformelor și respectarea independenței justiției este capitală, dar puzzle-ul politic european este mult mai complicat și niciodată în alb și negru. Uneori este mai important să vedem strategia de ansamblu, și mai puțin cauzele care, într-un context de securitate încordat, ne-ar putea despărți.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
Polonia incearca si ea marea cu degetul .Ungaria deja a iesit de facto din Uniunea Europeana .Singurii investitori vin din Rusia si China . Polonia nu poate face asta .Polonia deja are pe teritoriu ei 4 mil de cetateni ucrainieni ce sunt trup si suflet linga UE si NATO. Polonia va face tot ceea ce i se va cere . Incercarile , uneori similare cu cele ale factorilor de decizie din Romania , sunt doar mutari politice . in final „ca orisicare mireasa ce doreste a se lasa greu ” si Polonia va ceda .