Academia Română și Ministerul Finanțelor acoperă salariul lui Dungaciu. Prin lege, ar trebui să fie public

Data:

Conducerea Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I. C. Brătianu“ (ISPRI), ce aparține de Academia Română, refuză să își facă publice, pe site-ul instituției, salariile, așa cum îi obligă legea ANI.

Ilegalitatea a fost sesizată inițial de PRESShub și confirmată de Agenția Națională de Integritate (ANI). Astfel, directorul ISPRI, Dan Dungaciu, a fost sancționat de către inspectorii ANI. Dungaciu deține această funcție de 11 ani și niciodată nu și-a publicat declarațiile de avere și de interese.

Citește și: Dan Dungaciu a câștigat șefia unui institut al Academiei Române, după ce a concurat singur. De două ori

„Vă comunicăm faptul că, urmare sesizării dvs, privind Dungaciu Dan, director Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale «I.C. Brătianu», acestuia i-a fost aplicată o sancțiune contravențională întrucât nu a depus declarații de avere și interese în conformitate cu dispozițiile art 4 alin.

(2) din Legea nr. 176/2010, privind integritatea în exercitarea funcțiilor și deminităților publice, pentru modificarea și completarea Legii. Nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și modificarea și completarea altor acte normative”, a transmis ANI, la solicitarea PRESShub.

Deși a trecut o lună de la acea sancțiune, pe site-ul ISPRI încă nu există o rubrică cu declarațiile de avere și de interese ale conducerii institutului.

Citește și: EXCLUSIV Dan Dungaciu a fost sancționat pentru că nu vrea să-și facă publică averea  

Academia Română se face că nu vede

PRESShub a solicitat atât Academiei Române, cât și Ministerului Finanțelor să facă publice cheltuielile salariile bugetare pentru acei angajați ISPRI pe care legea ANI îi obligă să își declare public veniturile încasate de la stat. Ambele instituții au refuzat acest exercițiu de transparență.

„Vă comunicăm că Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I. C. Brătianu“ este o entitate cu personalitate juridică distinctă, iar domnul Dan Dungaciu, persoana despre care solicitați informații are contract individual de muncă încheiat cu institutul. Prin urmare, toate solicitările pentru obținerea informațiilor trebuie adresate institutului menționat.

Citește și: Dan Dungaciu încalcă legea: nu și-a depus niciodată declarația de avere

Conducerea Academiei Române consideră că este de competența Agenției Naționale de Integritate să analizeze în ce măsură domnul Dan Dungaciu a respectat prevederile legislației în vigoare”.

În schimb, Ministerul Finanțelor ne-a sugerat să ne adresăm Academiei Române, întrucât Ministerul Finanțelor nu ar deține informațiile solicitate.

Urmăriți PressHUB și pe Google News

spot_imgspot_img
Sidonia Bogdan
Sidonia Bogdan
Sidonia Bogdan este un jurnalist cu peste 17 ani de experiență în presă. A publicat anchete, reportaje, interviuri, analize sau opinii în Libertatea, Newsweek România, Vice România, Eastern Focus Quarterly, Dilema Veche, România Liberă, Digi24 și Jurnalul Național.
1 COMENTARIU
  1. Dacă nu au făcut public salariul,nici cuantumul contravenției nu se face? Dar de ce nu vor să spună ce salarii au,le e rușine cu ele??? Că sunt prea mici? Ori ?… Pe lângă toate astea,ar putea cineva să publice o listă,destul de lungă probabil,dar bine documentată,cu toate agențiile guvernamentale sau neguvernamentale,care sug de la bugetul ăla prăpădit al statului? Cu organigramă, funcții,număr de angajați existenți…și „neexistenți”,cu încrengături,cu tot ce se poate? S-ar putea realiza așa ceva?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Medici stomatologi de elită folosesc materiale sanitare cumpărate „la negru”, din surse neclare

Medici stomatologi de elită folosesc materiale sanitare cumpărate „la...

Cătălin Cîrstoiu despre retragerea candidaturii: „Un medic nu abandonează niciodată”

Cătălin Cîrstoiu despre retragerea candidaturii pentru Primăria Bucureștiului: „Nu...

Cum afectează decizia PSD-PNL candidaturile lui Nicușor Dan și al lui Piedone

Cum afectează decizia PSD-PNL de a-l retrage pe Cîrstoiu...