Românii și Regina Elisabeta a II-a

Data:

spot_img

Vestea că Elisabeta a II-a a murit mi-a sosit prin postările prietenilor mei FB din România. Cred că 80 la sută din cunoscuții și necunoscuții din comunitatea mea și-au exprimat regretul la dispariția reginei Marii Britanii.

Înrudirea ei cu decedatul nostru rege mi s-a părut un argument prea slab ca să explice acest doliu național. Întrebarea care mă frământă este cum se face că românii regretă dispariția unei persoane cu care nu au nici un fel de atașament, care nu înseamnă nimic pentru istoria, evoluția, viața lor?

M-am uitat apoi pe contul meu FB canadian și destul de greu am găsit postări cu vestea morții reginei. Dacă nu erau românii, aș fi aflat despre decesul ei a două zi probabil. Cum se face că un popor își exprimă atât de greu regretul la moartea șefului simbolic al statului, căci vrem nu vrem monargul Angliei semnează încă legile votate la Ottawa.

Ca cetățean canadian, nu este zi în care să nu fiu conștientă de apartanența mea la vechiul imperiu: banii cu care plătesc, numele străzilor, portretele, arhitectura, legile, regulile, gesturile, toate au fost construite în cei 300 ani de dominație britanică în Canada.

Suntem o monarhie constituțională, avem un regim parlamentar, o constituție și o legislație stabilite la 1876, dată la care devenind o Confederație, Canada a rămas în gironul Marii Britanii.

Orice mic eveniment la Palatul Buckingam este transmis și amplificat aici. În timpul vieții ei, nu era zi sau săptămână în care regina, familia ei, istoria ei, a strămoșilor ei și a imperiului să nu fie transmise la televizor. Să nu mai vorbim de vizitele familiei regale îndelung pregătite și mediatizare.

Moartea reginei lasă cu adevarat un gol în viața canadianului. Reacția, sau mai bine zi lipsa lor de reacție, mi s-a părut o dovadă a unei tristeți autentice.

Canadienii sunt sincer afectați de această dispariție și nu are rost să facă paradă. Doliul este greu de exprimat chiar și cu un simplu post. Printre prietenii mei anglofoni îi cunosc foarte bine pe cei care sunt regaliști, dar chiar și ei au preferat să țină pentru sine evidența: regina a murit, dar prin amânarea acestei recunoașteți mulți au continuat poate să creadă că vestea nu este chiar adevărată.

Primele analize pe care le-am auzit apoi pe posturile anglofone priveau consecințele acestui fapt pentru popor.

Acum, că șeful statului a murit, care vor fi urmările? În ce măsură domnia noului suveran ne va afecta?

For sure, primul lucru la care trebuie să ne gândim este că vom fi nevoiți să schimbăm portrete, monede, formule. Dincolo de doliu, avem de inițiat o serie de măsuri care ne vor afecta, poate chiar profund.

Vom decide poate că monarhia este o instituție desuetă și scumpă și că e timpul să ne orientăm spre o altă formă de guvernământ, care să ne permită să păstrăm valorile și moștenirea unui regim care în esență promovează grija de supuși și binele lor.

Cum se explică atunci tristețea românilor la dispariția cuiva născut cu privilegii? Cineva care atunci când a trebuit să taie un tort, l-a tăiat cu o sabie, deși pe masă se afla un cuțit. La final, Camilla a trebuit să intervină ca să o ajute pe suverană să decupeze o felie. Cine o fi vrut să o mănânce? Dumnezeu știe unde a stat sabia aia și dacă lama era securitară, alimentar vorbind.

Ce avem noi în comun cu o națiune care și-a fondat bogăția, care și-a consolidat aristocrația pe piraterie, începând de la Elisabeta I-a, și pe colonialism, de la epoca în care deviza națională era „Soarele nu apune niciodată peste imperiu”.

Asia si Africa au plătit un tribut greu la consolidarea culturii britanice. Hobbyurile, cluburile,  distincția, fascinator hats se fac cu bani, mulți bani. Resursele naturale a patru continente au dat Angliei răgazul să devină națiunea pe care o admirăm și de la care ne inspirăm.

Românii sunt o națiune fără  privilegii. Ne-am născut  săraci.

Ne este greu să devenim bogați pentru că nu avem cultura banului. Timp de secole și noi am fost un fel de colonie unde turcii, grecii, rușii au venit să își umple cuferele. Romanul nu se plimbă într-o căruță aurită trasă de cai.

Istoric vorbind, românul împinge căruța și uneori o împinge împotriva dealului. Românul nu este invitat la parade, nu primește ofrande, nu est preamărit, nu este chemat la împărțitul tortului și la tăiatul panglicilor. La masă bogaților suntem cei care privim după gard.

Cum se explică atunci doliul la moartea cuiva care nu prea știa unde se află România ? Ca să regreți moartea cuiva trebuie să te identifici, să-i simți organic dispariția, să știi că moartea sa îți afectează defintif viața, spiritul.

Din fericire pentru noi, românii sunt un popor care aspiră tot timpul la mai mult. Ne identificăm ușor cu modele, uităm ușor, și mai ales nu purtăm ranchiună. Forța noastră este să nu invidiem pe cei cu privilegii.

În cele din urmă există ceva în care toți suntem egali: moartea. Dacă nu ne-am identificat cu Regina Elisabeta a II-a în timpul vieții, în acest moment avem mărinimia să îi spunem adio.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

Citește și:

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a murit

Charles al III-lea a fost proclamat oficial rege, la Palatul St James din Londra

Regina Elisabeta a II-a, 70 de ani de domnie. A fost martora decăderii Imperiului britanic, dar și element de stabilitate

Iohannis, mesaj de condoleanțe după moartea reginei Elisabeta a II-a: Românii sunt alături de poporul britanic şi de Familia Regală

Prima declarație a noului rege al Marii Britanii, Charles, după moartea Reginei Elisabeta

Regele Charles al III-lea este numele oficial al noului rege al Marii Britanii

Casa Regală a României: Regina Elisabeta a II-a și Principele Philip rămân drept modele spirituale și profunde surse de inspirație

Funeraliile Reginei Elisabeta a II-a. Ce se întâmplă în următoarele 10 zile

Originile din România ale Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii

spot_imgspot_img
Felicia Mihali
Felicia Mihali
Felicia Mihali este scriitoare, traducătoare, editoare. Trăiește în prezent în Canada, unde s-a stabilit în anul 2000. După trei cărți scrise în limba română, dintre care Țara brânzei, Felicia a publicat nouă romane în franceză și trei în engleză la edituri de prestigiu. În prezent, scrie și traduce în trei limbi, și conduce editura Hashtag din Montreal.
5 COMENTARII
  1. Comentariul ne lasa fara de replica sau poate nu chiar . Trecerea in nefiinta a reginei ce fost monarh constitutional a șapte țări independente ale Commonwealth-ului: Regatul Unit, Canada, Australia, Noua Zeelandă, Africa de Sud, Pakistan și Ceylon este un eveniment de o exceptionala importanta nu numai in Istoria Marii Britanii dar in intrega istorie a umanitatii .Irepetabilul trairilor Reginei sunt de o maretie fara de seaman .Romania nu are in istoria sa nici un personaj ce ar putea macar „duce trena” Reginei decedate . Dincolo de performantele ce au fost parte a conservarii statului de regalitate al familiei sale bunavointa si eleganta ce au sustinut intreaga domnie a Reginei Elisabeta a doua nu au egal . Practic regina Elisabeta a doua a fost zi de zi parte a schimbarilor Istoriei omenirii .Nu exista termen de comparatie .Noua sarbatoare atasata zilei decesului Reginei Elisabeta a doua ancoreaza si mai tare intreaga familie regala in istoria Marii Britanii .

    • „Dacă nu ne-am identificat cu Regina Elisabeta a II-a în timpul vieții, în acest moment avem mărinimia să îi spunem adio.”

      Marinimia… 🤔😀 Empatia… 🙄

      Sa vedem empatia dupa Putin…

  2. Interesant și ciudat articol! Regina știa bine unde este România! Și românii care au un minim de cultură,
    știu cine a fost regina Elisabeta a II-a și rolul pe care l-a jucat atât de mult timp în lume. Ea va fi pe
    lista marilor femei, a marilor oameni de stat care au modelat istoria de-a lungul timpului, din antichitate și până azi. Nu contează că era regină, putea fi și președintă ori șef de trib, a fost o persoană deosebită și contează ce a făcut.
    Mă întreb de ce nu reveniți în România dacă acolo vă e greu sub umbrela britanică? Canada este un stat
    multietnic, multicultural care s-a format tocmai prin aceste colonii și prin jocul mârșav al istoriei. Ce spuneți despre cum s-a format Imperiul Britanic aparține unor epoci în care așa funcționa jocul lumii dar care joc n-a murit
    nici azi și vecinii noștri, un imperiu multietnic, îl continuă. Să nu uităm de Alexandru cel Mare, de romani, de cel mai mare imperiu al lumii condus de Genghiz Han, de portughezi și spanioli, de turci și ruși, s.a.m.d. Oare dacă pe teritoriul Canadei nu veneau europenii, mai erați acolo? Să nu credeți că susțin dezastrul produs de hoardele creștine europene în populația băștinașă a Americilor, anihilarea culturii lor. Din contră. Dar de la istorie la o caracteriza așa pe Elisabeta a II-a, e ciudat pentru un intelectual.

  3. „…de unde turcii si grecii…”____–____cat si austriecii, dar despre turci, mai usor, ca daca citeste asa ceva mai marele cantaretilor( seful academicienilor-aureliu trei-sferturi-popa) da in oftica, pentru ca el este cel care a declarat ca ” din relatia cu imperiul otoman, noi, romanii, am iesit invingatori”, desi -vorbind doar de lucruri materiale si nu de vieti omenesti- turcii au supt averi/bunuri incalculabil de mari, pe usor sute de mii de tone, in special grane, septel in viu cat si minerale, cel putin cateva zeci de tone de aur…Pentru aceasta am propus de zeci de ani ca Romania sa ceara despagubiri( chiar simbolice, de dor cateva miliarde de dolari, per parte) de la Turcia si Austria, insa toti banditii care au condus si conduc Romania, au vandut-o si mai abitir, si chiar celor 2 foste imperii iohanis a facut si face totul sa exonereze de vina Austria pentru- la zi- imensele despaduriri( cu efecte catastrofale si asupra sanatatii publice) si face totul ca se trimita in Austria si Germania cat mai multi sclavi, scoliti, cea ce este o imensa pierdere pentru Romania…///2- „… ne identificam usor cu modele, uitam usor..,”–-____– chiar prea usor, uitam ca Romania a stralucit doar ca si Monarhie si ca toate marile aspiratii nationale s-au desavarsit sub Monarhie, uitam ce a insemnat si insemna republica pentru noi, si ne prefacem a nu vedea cum se traieste in /sub Monarhii, inclusiv in „dominioanele” Engleze,(Australia, Canada, N.Zeelanda, eyc.), unde se traieste chiar mai bine decat in metropola…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Ciolacu fuge de propria grea moștenire

Marcel Ciolacu fuge de propria moștenire, nu vrea să...

Cum am devenit personaj într-un roman al Revoluției

Zilele acestea, când se organizează în Timișoara aniversări și...

Sub asediu

Fascismul românesc (în varianta lui neolegionară) e viu, militant....

GRU și legiunile

Evenimentele recente au pus pe tapet și posibilitatea implicării...