Și totuși există progres în România

Data:

Nu știu câți mai țineți minte, dar cu cinci ani în urmă [pe 27 noiembrie 2017] s-a pornit un circ mediatic vicios după o postare a Ambasadei SUA de la București. Postarea cu pricina a zis ceva de genul: „Statele Unite constată cu îngrijorare că Parlamentul României are în vedere o legislație care ar putea submina lupta împotriva corupției și slăbi independența justiției în România. Această legislație, care a fost propusă inițial de Ministerul Justiției, amenință progresul pe care România l-a făcut în ultimii ani în construirea unor instituții judiciare puternice, ferite de ingerința politică. Îndemnăm (we urge în original – n.r.) Parlamentul României să respingă propunerile care slăbesc statul de drept și pun în pericol lupta împotriva corupției.”

Circul a fost generat de faptul că scandalagiii de serviciu nu au știut ce înseamnă verbul „to urge” în engleză și l-au tradus ca-n românește, adică în ceva de genul „te urgentez”, „te oblig”. Astfel, comunicatul american ar fi fost o poruncă dată de „metropolă” „coloniei”, cu toate consecințele emoționale de rigoare.

La circ a participat multă lume bună din politica și din presa de-atunci și de-acum. Nu-i enumăr, îi găsiți pe internet.

În engleză, verbul „to urge” înseamnă să ai o dorință puternică legată de ceva, adică exprimă ceva de genul „îmi doresc foarte mult …”, nicidecum „îți impun” sau „te oblig”.

Iată câteva exemple din dicționar: “Suppressing the urge to laugh wasn’t easy, but she managed it” sau “Jule met her gaze calmly, and she resisted the urge to run.” Pe scurt: to urge descrie o dorință, un îndemn, nu o obligație.

Nu a contat că Ambasada SUA a postat apoi pe FB comunicatul în română cu verbul „a îndemna” pe post de „to urge”…

Citește și: De ce Austria dorește să se opună aderării României la spațiul Schengen. Explicații raționale, nu conspirații

Nebunia a continuat până când lumea s-a plictisit și au apărut alte circuri mai noi. În final, nici unul din scandalagii nu și-a cerut scuze pentru prostiile țipate, dimpotrivă unii urlă în continuare și acum, desigur pe temele curente [de exemplu, despre whatever-ul zis recent de deputatul Csoma Botond].

Fast forward cinci ani, adică până acum. Ar fi – astăzi – o asemenea reacție mediatică posibilă, probabilă vis-à-vis de ambasada americană?

Posibilă – da, orice este posibil pe lumea asta. Probabilă – nu, categoric nu, în contextul războiului din Ucraina și a înțelegerii unanime că fără implicarea militară masivă a SUA în regiune, NATO și până la urma UE sunt doar slogane.

Este nevoie în zonă de armele, know-how și intelligence, dar și de trupele americane, pentru ca toate discuțiile localnicilor despre un viitor liber și democratic să poată începe. Deși politica externă a țării a fost întotdeauna un alandala all over the places – fără nici un fel de principiu în afară de a se da de partea celui de la putere [doar toți au fost trumpiști convinși, când președintele Trump a fost la Casa Albă, iar cele două întâlniri ale președintelui Iohannis cu Trump au fost considerate mari victorii diplomatice, acum toți sunt anti, la fel de convinși pentru că așa văd la CNN].

Este rezonabil să spun că tragedia din Ucraina a adus lumea din România cu picioarele pe pământ și a coagulat-o [vrând-nevrând ] în jurul SUA și UE.

Coagularea nu s-a produs ca urmare a unui design politic și intelectual bine gândit și pregătit, și minuțios explicat, ci s-a întâmplat de frică că ceea ce li se întâmplă acum ucrainenilor s-ar putea întâmpla cândva și României [fără un ajutor militar american masiv].

Citește și: Și totuși, „zmeura de aur” merge la Viena. De ce Austria a fost marele perdant pe 8 decembrie

Nimeni nu mai întreabă acum de rostul bazei militare americane de la Deveselu și a dispărut panica de a fi „colonia” cuiva, dimpotrivă – cu cât sunt mai multe baze străine și mai multe rachete, cu atât mai bine. Frica de primejdia rusească a forțat în mintea lumii principiul că nu există alternativă liberă și democrată în afară de SUA și UE.

Spaima a fixat solid busola societății românești spre occident.

Dacă aș construi graficul felului în care societatea a evoluat după 1989, ar arăta ca o traiectorie Levy: un haos de zigzag-uri continue, în sus și în jos, alternând când la stângă, când la dreapta, dar totuși per general mișcându-se înainte, spre valorile occidentale.

În afară de puseurile naționaliste, zigzag-urile sunt deciziile alandala, în majoritatea timpului fără nici o noimă și consistență, pe care Legislativul și Executivul le-au făcut și continuă să le facă.

Acestea descriu leadership-ul după ureche care nu reușește de atâta vreme să rezolve problemele punctuale precum autostrăzi suficiente în toate regiunile țării, învățământ echitabil pentru toți și medicină cât de cât modernă la accesul tuturor.

Totuși, există un mers înainte per ansamblu care vine, în opinia mea, din câteva cauze generale: la frica tradițională de agresiunea rusească cu rezultatul că vrând-nevrând toți sunt în curtea SUA – UE, adaug viață politică [tot mai scurtă] a politicienilor din vârf, memoria scurtă când vine vorba de proiectele politice propuse și contactul omului de rând cu mersul Occidentului, fie că este vorba de turistul gură-cască, cei care studiază acolo, dar mai ales de cei care trăiesc o perioadă mai lungă, adică muncesc, plătesc taxe, se întrețin singuri și astfel în procesul vieții de zi cu zi aud idei și observă situații, le înțeleg eficiența, le adoptă și le aduc cu ei când se întorc în țară. Am să discut puțin mai pe larg primele două aspecte.

Citește și: Eșecul Schengen. Când norocul românesc nu mai ține loc de competență

Am observat că politicienii de vârf din România au o viață politică extrem de scurtă, odată ajunși în vârf.

Excepția de la regula este UDMR, unde o gașcă de șogori se țin la putere unii pe alții. În rest, unde sunt acum în viața politică ultimii șase prim-miniștrii? Cioloș, Grindeanu, Tudose, Dăncilă, Orban, Cîțu. Nu cred că vreunul din ei mai are un viitor politic de povestit, dincolo de următorii doi-trei ani.

Anonimatul care i-a înghițit rând pe rând pe Năstase, Ungureanu, Tăriceanu, Dăncilă și Ponta îi vă înghiți probabil și pe Grindeanu, Orban și Tudose. Nici actualul prim-ministru nu cred că va avea o carieră politică lungă: este doar o chestiune de timp până când treimea plagiată a tezei sale de doctorat îl va termina politic.

Am susținut însă întotdeauna că succesiunea rapidă la vârf este răspunsul cel mai eficient al unei societăți din care lipsesc liderii politici de substanță. Cei mai bătrâni știm ce a însemnat să ai la cârmă pe același analfabet pentru aproape douăzeci și cinci de ani. Mă refer la Ceaușescu.

O succesiune rapidă la vârf îl obligă pe fiecare nou-ajuns-la-putere să se delimiteze de prostiile anteriorului [ca să-și legitimeze funcția în rândul partidului și a publicului], și astfel vrând, nevrând cresc șansele să ia și câteva decizii bune, dacă nu prin design, cel puțin din întâmplare.

Lucruri bune se întâmplă mai prin noroc, mai copiate de la alții, și deși nu este o situație ideală, apar și se adună în timp.

O altă baftă a anilor post-1989 este că nu există memorie colectivă legată de proiectele politice propuse.

Fiecare partid propune la alegeri tot felul de cai verzi pe pereți [vezi proiectul electoral a lui Liviu Dragnea din 2016, în care promitea bunătăți-să-te-lingi-pe degete pentru tot norodu’, salarii mari și taxe mici, pensii confortabile, educație ca la Harvard până și în grădinițe, companii aeriene în toate satele, și câte și mai câte].

Din fericire, nimeni nu-și mai bate capul să implementeze prostiile electorale după alegeri.

Alternativa ar fi fost ceva ca-n vremurile lui Ceaușescu, care nu doar că a avut gândirea economică și socială primitivă a needucatului, dar s-a și ambiționat să-și realizeze tâmpeniile, distrugând comunități întregi și sărăcindu-i pe toți.

Obsesia de-acum a lumii cu mâncatu’ și căldura este pe undeva încă reflexul sărăciei de-atunci.

Paradoxal, partidele slabe și fără orizont au făcut ca administrația învechită și excesiv de centralizată prin lege să se relaxeze de facto în teritoriu, lăsând tot mai mult loc inițiativei particulare și a unor primării locale vrednice.

Aș zice că descentralizarea administrativă care ar fi trebuit să se întâmple prin lege imediat în 1990 se produce de fapt încet, încet, dar are loc, prin incompetența politicului de a-și impune în fapte centralizarea prin lege și proiectele electorale, în mare parte prostești sau fanteziste.

Citește și: Ne răzbunăm pe Austria? De ce este o idee proastă sabotarea firmelor din cauza Schengen

În paralel, lumea a înțeles că în acest vid de leadership s-a creat suficient spațiu pentru creativitatea și inițiativă particulară, a învățat cum să câștige finanțare europeană și a început astfel să creeze un ecosistem suplu prin care să ignore incompetența centrală, fără să mai fie un blocaj esențial așa cum a fost până prin anii 2010.

Pe scurt: bafta, baftelor este că prostia și nepriceperea în leadership au venit la pachet cu neseriozitatea și inconsecvența. Să fi avut în frunte fanfaroni consecvenți ar fi fost o tragedie majoră pentru toți.

Și așa, lucrurile se mișcă înainte. Mai încet, dar se mișcă.

Urmăriți PressHUB și pe Google News

Alex Doboli
Alex Doboli
Alex Doboli este professor of Electrical and Computer Engineering la Stony Brook University, The State University of New York.Și-a luat primul doctorat în 1997, în domeniul științelor computerului, la Universitatea Politehnică din Timișoara, iar al doilea, în 2000, în ingineria computerui, la Universitea Cincinnati, SUA.A absolvit Universitatea „Politehnica” din Timișoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Un grup de studenți români a solicitat ajutor consular în Turcia, după cutremurul devastator

Un grup de studenți români Erasmus a solicitat ajutor...

Regizorul Stere Gulea: Teambuilding nu este un film

Regizorul și scenaristul Stere Gulea a dezvăluit detalii despre...

Echipă românească de fotbal, prinsă în nebunia generată de cutremurul din Turcia

Un cutremur puternic a lovit sudul Turciei. Fotbaliștii de...

Polițist acuzat de viol, la un pas de eliberare

Judecătoria Cluj-Napoca a respins propunerea parchetului de prelungire a...